Mihaela Rădulescu, scrisoare deschisă pentru presa austriacă, după ce un jurnalist a insinuat că este bătrână: „Era gelos, femeie sau gay?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vedeta de televiziune Mihaela Rădulescu (45 de ani) semnează o scrisoare deschisă adresată presei din Austria, criticându-i în termeni duri pe jurnalişti, după ce au insinuat că este bătrână, şi acuzându-i că nu-l respectă şi nu-i recunosc meritele partenerului său, paraşutistului austriac Felix Baumgartner (46 de ani), pe care l-a numit „un erou al vremurilor moderne“.

Într-o scrisoare deschisă scrisă în limba engleză şi publicată pe blogul personal, Mihaela Rădulescu începe prin a-i asigura pe jurnaliştii austrieci de faptul că ştie ce înseamnă presa de scandal: ƒ„M-am confruntat cu aceasta în ultimii 25 de ani, ca vedetă TV de succes, dar în propria mea ţară. Aici, în Austria, sunt doar iubita lui Felix Baumgartner, iar când scrieţi mizerii despre mine, fără niciun motiv, este doar pentru a-i face rău lui.“

Vedeta de televiziune continuă prin a aminti recordurile sportivului austriac, fiind primul om care a depăşit viteza sunetului în cădere liberă, sărind din stratosferă în 2012, precizând totodată că datorită lui Baumgartner lumea vorbeşte despre Austria.

„Pentru unii austrieci nu este suficient de bun pentru a fi respectat şi tratat ca un erou. Nu e de mirare că acum toată lumea vorbeşte despre o femeie cu barbă (travestitul Conchita Wurst – n.red.). Poate că este timpul să te trezeşti, dragă presă austriacă, poate că nu este prea târziu să începi să înveţi să-ţi admiri şi să-ţi apreciezi compatrioţii extraordinari. (...) Dacă vă place să-l insultaţi pe el, partenera lui sau familia lui în propria lui ţară, poate că următorul pas logic pe care ar trebui să-l facă este să nu mai participe la niciun eveniment din Austria. Iar atunci ar trebui să vă îndreptaţi din nou atenţia către femeia cu barbă, care e un super erou naţional, şi nu către bărbaţii adevăraţi care îşi riscă viaţa pentru a doborî recorduri mondiale şi pentru a pune Austria pe harta bărbaţilor adevăraţi, puternici şi frumoşi“, se mai arată în scrisoarea Mihaelei Rădulescu. 

De ce s-a supărat Mihaela Rădulescu

Vedeta a scris aceste rânduri după ce într-un ziar austriac a apărut un articol intitulat „Felix şi «Bătrâna Doamn㻓, iar în poza care ilustra textul apărea alături de paraşutistul austriac în faţa celebrului avion Dornier, cunoscut şi sub numele de „Bătrâna Doamnă“. „Titlul a fost gluma proastă a unui aşa-zis «jurnalist», chiar şi fiul meu, de 11 ani, face glume mai bune şi, cu siguranţă, el nu ar râde niciodată de vârsta unei femei, pentru că l-am crescut cu înţelepciune, l-am învăţat să respecte femeile, indiferent de vârsta lor sau de modul în care arată“, a comentat Rădulescu titlul dat de editorii ziarului austriac. 

„Bineînţeles, ai avut un motiv pentru a insulta o femeie care nu ţi-a făcut absolut nimic rău, aşa că mă pot gândi la câteva variante – un jurnalist gelos, o femeie sau gay? O persoană care nu-i place pe români sau pe evrei? O persoană nefericită, deranjată de doi oameni frumoşi, de succes şi atât de îndrăgostiţi încât nu le pasă de ce gândesc persoanele ca tine? Dragă autorule al acestui penibil articol, îmi pasă pentru că, înainte să-l iubesc pe Felix, îl admir foarte mult şi îl respect pentru tot ce a realizat. Mă întreb care este povestea vieţii tale? Care este povestea iubirii tale? Probabil la fel de penibilă şi dezgustătoare precum gluma ta şi, cel mai probabil, cea mai mare realizare a ta de până acum a fost să răneşti oamenii de succes. Păcat că nimeni nu o să te admire niciodată pentru asta“, a mai scris Mihaela Rădulescu. 

image

Articolul care a deranjat-o pe Mihaela Rădulescu FOTO Arhivă personală/ Click

Mihaela Rădulescu, scrisoare deschisă şi pentru presa din România

Vedeta TV a mai adresată o astfel de scrisoare şi presei din România, în urmă cu şase ani, în 2009, când a decis să părăsească ţara, după ce a fost agresată de câţiva ziarişti de la o publicaţie centrală.

„Plec supărată pe ţară mea, plec dezamăgită de breasla mea, plec scârbită de o presă mondenă jegoasă, plec îndurerată că nu mai pot ajuta nişte oameni care s-au bazat pe mine ani de zile, plec hotărâtă că măcar fiului meu să-i fac dreptate, plec promiţându-le părinţilor mei prea trişti de atâta vreme că vor zâmbi din nou. Plec cu milă şi mirare pentru toţi prostii care m-au hulit şi m-au jignit - mă-ntreb sincer, ei cu ce s-au ales? Plec renunţând la o meserie pe care am făcut-o că un profesionist, ducându-mă până la maximă performanţă pe care poţi s-o ai în această ţară. Plec pentru că am luptat în Revoluţie, crezând cu o imbecilă naivitate că o fac pentru mine, pentru o ţară care chiar merită şi pentru alţi oameni ca şi mine, care se încăpăţânează să trăiască sănătos, plin, frumos, interesant. Plec într-un moment de glorie - audienţe de primul loc, contracte de publicitate semnate, cereri nenumărate de apariţii pe coperţi pe care le tot refuz, zeci de premii, cele mai importante din ţară asta, atât pentru televiziune, cât şi pentru activitatea umanitară. Port o glorie care mă răneşte la fiecare mişcare, oricât aş vrea să mă bucur de ea.

Copilul meu se uită-n ochii mei şi-mi spune că mă iubeşte până la stele, exact atunci când îmi stau să ţâşnească lacrimi de ciudă şi de neputinţă când văd câte enormităţi şi aberaţii se scriu despre mine în gunoaie de ziare, câţi cretini şi analfabeţi mă înjură doar pentru că n-au nici o altă ocupaţie, câte piţipoance devin celebre pentru că se intersectează cu viaţă mea, câţi idioţi mă dau în judecată pentru o brumă de publicitate sau pentru nişte bani după care le curg balele, câţi «colegi» de breaslă se simt mai înalţi, mai frumoşi şi mai bărbaţi înjurându-mă, câte bahmuţence se-ntrec în a-şi arată adevăratul caracter şi enormele frustrări, câţi oameni buni mă roagă să nu plec, câţi oameni săraci îmi mulţumesc pentru că i-am ajutat, câţi părinţi au venit cu copiii în braţe că să-mi mulţumească şi să-mi arate că zâmbesc datorită ajutorului pe care l-am dat când erau bolnavi“, este o parte a scrisorii publicate la momentul respectiv de „Jurnalul Naţional“.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite