Micutzu: M-am simţit jignit când s-a spus că doamna Dăncilă face stand-up. Eu încerc să formulez o propoziţie coerent şi să respect limba română

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Micutzu este unul dintre cei mai apreciaţi comedianţi din România FOTO Facebook Micutzu
Micutzu este unul dintre cei mai apreciaţi comedianţi din România FOTO Facebook Micutzu

Cosmin Nedelcu, alias Micutzu, a mărturisit că se simte jignit când politicienii sunt comparaţi cu actorii de stand up comedy, dar şi că glumele despre politică nu sunt foarte gustate în show-uri.

Invitat în emisiunea „În faţa ta“, de la Digi 24, Micutzu a explicat că publicul de stand-up comedy s-a schimbat foarte mult în ultimii ani, însă a subliniat că politica a rămas „un subiect tabu“.

„Am încercat să iau în piept cât mai mult cu putinţă zona politică pentru că am senzaţia că a devenit un subiect atât de ocolit şi de tabu, mai ceva ca ăla cu Biserica Ortodoxă. Am observat că există jena asta când e vorba de politic. Când e vorba de politic nu e bine să vorbeşti despre asta. Publicul nu gustă aşa ceva. Nu neapărat că nu gustă, ci mai degrabă le e frică. Eu nu am făcut glume despre o singură situaţie din România privind un singur partid politic sau o persoană, eu am făcut asta cu toată lumea din viaţa politică. Mi se pare că e cea mai bună metodă de a face mişto de aşa ceva. Pentru că dacă m-aş duce pe o singură zonă aş putea fi catalogat drept susţinător al unei părţi, ceea ce nu-mi doresc şi nici nu sunt. Uşor-uşor a fost OK, dar la început am simţit exact ce am simţit când aveam glumele cu BOR, alea nu au mers în show-urile live, oamenii din săli se uitau în altă parte“, a explicat comediantul. 

Micutzu, unul dintre cei mai apreciaţi artişti de stand-up din România, a precizat şi că se simte jignit când aude că politicienii fac concurenţă industriei de stand-up comedy. 

„Eu nu cred că politicienii ne fac concurenţă şi toată comparaţia asta dintre aceşti oameni politici şi stand up-ul românesc am senzaţia că ne pune pe noi într-o lumină proastă. Umorul lor e involuntar până într-un punct când totul devine dramatic. La început, în momentul în care făcea gafele celebre, a existat această comparaţie, că doamna Dăncilă, doamna prim-ministru, face stand-up. Iarăşi, m-am simţit jignit. Eu încerc totuşi să formulez o propoziţie coerent şi să respect limba română“, a explicat Micutzu la Digi 24. 

De asemenea, el a subliniat că românii au mare nevoie să râdă, dar şi că nu e întotdeauna uşoară această misiune: „E destul de mult stres mai ales dacă ai o mentalitate ca a mea, destul de prăpăstioasă, eu am senzaţia de multe ori că o să dezamăgesc oamenii. Atunci intervine stresul şi o căutare nesfărşită pentru a mă perfecţiona şi a nu dezamăgi“. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite