Magda Pălimariu, primele detalii despre căsnicie şi schimbările care au intervenit în viaţa ei: „Pandemia este cea care ne-a schimbat vieţile tuturor”
0
Magda Pălimariu a reuşit să aibă, chiar dacă este pandemie, viaţa la care a visat întotdeauna. Vedeta PRO TV are un mariaj fericit, s-a îndrăgostit de Norvegia, iar proiectele nu îi lipsesc.
Magda, care ar fi întâmplarea din viaţa ta care poate fi socotită o minune?
Nu ştiu dacă „minuni”, dar sunt foarte multe lucruri pentru care sunt recunoscătoare: familia mea, job-ul, prietenii. Chiar îmi doresc să fie aşa şi pe viitor. Din fiecare etapă din viaţă am învăţat câte ceva (eu aşa sper), am făcut o introspecţie sinceră care m-a ajutat să trec mai departe. Realist, cred că pandemia este cea care ne-a schimbat vieţile tuturor şi ne-a făcut să apreciem lucrurile care ni se păreau normale şi, cumva, că ni se cuvin. Este o lecţie pentru fiecare dintre noi.