Justin Timberlake şi Jessica Biel s-au căsătorit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreţul Justin Timberlake (31) şi actriţa Jessica Biel (30) s-au căsătorit vineri într-o localitate din sudul Italiei, în ciuda speculaţiilor potrivit cărora şi-ar fi unit destinele în secret, la sfârşitul lunii august.

„E bine să fii căsătorit, ceremonia a fost frumoasă şi a fost un moment deosebit să fiu alături de familie şi prieteni“, a declarat cuplul pentru revista „People“. „Ea este o persoană foarte, foarte specială“, a spus Timberlake despre soţia sa.

Cei doi au preferat să celebreze evenimentul într-un cadru restrâns, într-o localitate din sudul Italiei, unde au fost prezenţi doar apropiaţii. Totuşi, cei doi au început să sărbătorească cu câteva zile înainte. Astfel, miercuri au petrecut pe malul mării, cu focuri de artificii şi muzică live şi joi au continuat cu o cină între prieteni.

Timberlake şi Biel sunt logodiţi din decembrie 2011, iar la sfârşitul lunii august presa a discutat despre căsătoria în secret care s-ar fi desfăşurat în oraşul Jackson Hole, din statul american Wyoming.

jessica biel si justin timberlake getty

Actriţa Jessica Biel este cunoscută pentru rolurile din seria „Al şaptelea cer“, dar şi filmele „Total Recall, memorie programată“, „Iluzionistul“, „Echipa de şoc“ şi „Vă declar soţ şi... soţie“.

Potrivit clasamentelor organizate în ultimii ani de „Esquire“, AskMen.com, „FHM“, „Stuff“ şi „Maxim“ Biel este una dintre cele mai sexy femei din lume.

Cântăreţ, compozitor şi actor, Justin Timberlake s-a remarcat la sfârşitul anilor ’90 ca membru al formaţiei ’N Sync şi a continuat ca interpret solo. 

„Cry Me a River“, „Sexy Back“, „My love“ şi „What goes around... comes around“ sunt doar câteva dintre hiturile care l-au ridicat pe cele mai înalte poziţii din topurile internaţionale.

 Artistul a jucat şi în „Prietenie cu folos“, „Reţeaua socială“ şi „Profă rea, dar buuună“ şi a câştigat şase Grammy-uri şi patru premii Emmy.

Vedete

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite