Johnny Depp, de nerecunoscut pentru unii fani: „Locuiți sub o piatră?” FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Johnny Depp (59 de ani) este de nerecunoscut pentru fani după ce și-a dat jos barba și mustața devenite emblematice pentru actorul din „Pirații din Caraibe”, relatează LAD Bible.

Johnny Depp se află în turneu cu prietenul său muzicianul Jeff Beck Foto: Captură video
Johnny Depp se află în turneu cu prietenul său muzicianul Jeff Beck Foto: Captură video

Recent, un fan l-a surprins și filmat pe îndrăgitul actor chiar în timp ce făcea poze cu câțiva admiratori și a postat clipul pe TikTok. Internauții au comentat intens „noul” look al starului Piraților din Caraibe, care i-a uimit pe mulți dintre ei.

"De ce spun oamenii că acesta nu este el? Doamne ferește că un bărbat îmbătrânește .. cu multă grație pot spune! Arată atât de bine  aici”, a comentat cineva.

„Seamănă mai mult cu Johnny Vegas decât cu Johnny Depp”, a scris o altă persoană.

„Deci, evident, nu e el”.

În ciuda faptului că mulți s-au întrebat dacă bărbatul din filmare este cu adevărat Johnny Depp, autorul filmării a reiterat spunând că este cu adevărat îndrăgitul actor.

„Locuiți sub o piatră? Acesta este Johnny Depp. Doar pentru că nu arată la fel ca acum câțiva ani, nu înseamnă că nu este el”, a scris acesta.

Actorul se află în turneu cu prietenul său muzicianul Jeff Beck, după ce sâmbătă a făcut spectacol pe scena de la Capitol Theatre din Port Chester, New York, unde au cântat melodii de pe albumul de debut pe care l-au lansat împreună, intitulat „18”, conform Daily Mail

Actorul ar fi renunțat la părul facial în vara acesta pentru rolul său - Regele Ludovic al XV-lea al Franței- în filmul „La Favorite”.

Povestea filmului – care a fost achiziționat de Netflix – se învârte în jurul lui Jeanne du Barry, o femeie din clasa muncitoare care a devenit ultima amantă a lui Ludovic al XV-lea, conform New York Post.

O fotografie „teaser” lansată în august îl înfățișa pe Depp îmbrăcat ca regele Ludovic al XV-lea, bărbierit și cu fața acoperită de un machiaj alb pudrat.

Noul aspect al lui Depp vine la doar câteva luni după faimosul proces de defăimare împotriva lui Amber Heard. Procesul s-a încheiat la 1 iunie, juriul hotărând în favoarea lui Depp. Drept urmare, i s-au acordat despăgubiri de 10 milioane de dolari față de 50 de milioane de dolari cât solicitase. Și Heard a câștigat una dintre revendicările ei și a primit 2 milioane de dolari.

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite