FOTO/VIDEO Ion de la Ro-Mania şi Betty de la Etnic, nedoriţi în ţară dar iubiţi în afară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă scena muzicii din România se dovedeşte a fi prea plină, străinătatea pare a fi cea mai bună opţiune. Faptul este dovedit de Ion Voicu din fosta trupă Ro-Mania şi de Betty Stroe, fosta membră Etnic. În timp ce showbizul românesc le pretindea să-şi câştige notorietatea prin scandaluri televizate, cei doi au ales să obţină recunoaşterea talentului lor peste hotare. Iar ultimul public care le-a aplaudat reprezentaţia pe sce

Betty Stroe şi Ion Voicu au fost invitaţi de către Ambasada României din Alger să reprezinte România la a 12-a ediţie a Festivalului Cultural European din Algeria, organizat de Uniunea Europeană şi desfăşurat în perioada 12-15 mai.

Citeşte şi:
VIDEO Piesa lui Edward Maya cucereşte planeta

FOTO Inna, fenomen afară, mai puţin în ţară

Astfel, în data de 13 mai, cei doi au urcat pe scena evenimentului şi au susţinut un concert pentru publicul algerian, care i-a primit cu braţele deschise.

"Publicul din Algeria este foarte dinamic şi entuziast, ne-au primit cu multă caldură, pentru noi a fost extraordinar pentru că am reuşit să depăşim bariera limbajului. Ei sunt vorbitori de limbă franceza, noi am reuşit sa le adresăm doar câteva cuvinte în franceză. Ne-am folosit mai mult de engleză, pe care cei tineri o înţelegeau cât de cât, cei în vârstă mai puţin, dar nu a contat pentru ei, am reusit să comunicăm foarte bine", a povestit Betty.


Ion Voicu în Alger

image

"Sala era în picioare, dansau şi cântau cu noi. Chiar dacă nu înţelegeau versurile pieselor, muzica românească le-a transmis multă energie", a adăugat Ion.

În străinătate, talentul adevărat este suficient pentru a fi promovat pe canalele media, a atras atenţia artistul. El şi-a amintit cu tristeţe de momentul în care nu i s-a permis să-şi lanseze o piesă la o emisiune a unui post de televiziune din ţară, pentru că a refuzat să transforme o chestiune pur personală într-un scandal public mediatizat.

În schimb, fostul membru al trupei Ro-Mania nu a întâmpinat niciun obstacol la promovarea noii piese în capitala Algeriei. "Când am ajuns în Alger, le-am oferit celor de la radio piesa noastră în colaborare, «Petrecerea», pentru promo-ul care urma să fie făcut pentru spectacol. Piesa a fost atât de bine primită încât de la un promo a ajuns în heavy rotation (difuzarea unor piese noi cu o frecvență foarte mare, n.r.)", a povestit Ion.

"Am fost surprinşi plăcut cand ne-am ascultat piesa la radio în timp ce eram la plimbare. Presa din Algeria a publicat articole cu aprecieri pozitive despre show-ul nostru, ceea ce pentru noi este foarte important", a continuat artistul român.

image

Escală la Roma în drum spre casă

Tentaţia unei plimbări prin Roma şi a shoppingului i-a determinat pe cei doi artişti români se petreacă puţin timp şi în capitala Italiei, înainte de a reveni în ţară.

"Am avut câteva ore libere şi am profitat să vizităm Roma, am făcut cumpărături, fotografii şi ne-am planificat o vacanţă aici. Probabil avem nevoie de cel puţin o săptămână pentru a vizita pe îndelete oraşul şi vrem să ne întoarcem cât mai curând", a declarat Betty.

"N-am simţit foarte bine în acest mini-tour de fortă. Am alergat mult, atât în Algeria cât şi la Roma, pentru a vizita şi realiza tot ceea ce ne-am propus", a adăugat Ion. Pasionat de fotografie şi film, solistul n-a ezitat să tragă câteva cadre în ambele oraşe vizitate.

Rome - A short film by Johnny Voicu from johnny voicu on Vimeo.

Managerul artiştilor, Zsolt Kapros, a declarat că le-a făcut o deosebită plăcere invitaţia la festivalul din Algeria.

"Este o ţară interesantă, frumoasă, ne-a facut o deosebită placere să fim prezenţi la acest festival şi suntem onoraţi şi încântaţi ca mass-media locale ne-a primit cu braţele deschise. De asemenea, trebuie să le mulţumim domnului şi doamnei Ambasador, precum şi întregii echipe de la ambasada României din Alger, pentru ospitalitate şi pentru felul în care au organizat totul acolo. Sunt nişte oameni extraordinari şi suntem onoraţi că am avut ocazia să îi cunoaştem", a precizat Zsolt Kapros.

Alger - A short film by Johnny Voicu from johnny voicu on Vimeo.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite