FOTO Zoe Kravitz a postat o poză nud cu dedicaţie pentru Trump: cum l-a ironizat pe preşedintele american

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zoe Kravitz a pozat nud pentru a ironiza punerea sub acuzare a lui Trump FOTO Guliver/Getty Images
Zoe Kravitz a pozat nud pentru a ironiza punerea sub acuzare a lui Trump FOTO Guliver/Getty Images

Acriţa americană Zoe Kravitz, în vârstă de 31 de ani, fiica muzicianului Lenny Kravitz (55 de ani), a postat în mediul online o poză cu ea dezbrăcată, prin intermediul căreia l-a ironizat pe preşedintele Statelor Unite Donald Trump (73 de ani).

Zoe Kravitz a sărbătorit punerea sub acuzare a lui Donald Trump cu o fotografie în care actriţa apare dezbrăcată, pe care a postat-o pe contul său de Instagram. 

În poză, Zoe ţine o piersică în gură şi îşi acoperă sânii cu mâinile, făcând aluzie la punerea sub acuzare, în limba engleză imPEACHment , care conţine cuvântul „peach (piersică)“, a preşedintelui american, notează popculture.com.

„Mănâncă asta, 45!“, a scris Zoe Kravitz în descrierea imaginii, referindu-se la cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii.

Mai mult de 760.000 de fani au apreciat fotografia îndrăzneaţă a lui Zoe şi au lăsat comentarii care confirmă că sunt în asentimentul actriţei, acela că Donald Trump trebuie să plece de la Casa Albă.

„Punerea sub acuzare (imPEACHment – n.r.) nu a arătat niciodată mai bine de atât!“, a scris un internaut. 

   

View this post on Instagram eat that, 45 🍑 A post shared by Zoë Kravitz (@zoeisabellakravitz) on Dec 19, 2019 at 3:35am PST

Donald Trump, primul preşedinte republican pus sub acuzare într-o procedură de destituire

Camera Reprezentanţilor, dominată de democraţi, a votat miercuri, 18 decembrie, pentru punerea sub acuzare a preşedintelui Donald Trump. Procedura destituirii este transferată în Senat, dominat de republicani.

Trump insistă că procedura de destituire deschisă pe numele său nu este decât o vânătoare de vrăjitoare orchestrată de „stânga radicală“ ce nu s-a împăcat încă cu victoria sa în scrutinul prezidenţial din noiembrie 2016. El vrea să transforme această încercare într-o victorie politică.

În opinia democraţilor, liderul de la Casa Albă şi-a trădat jurământul. Este „mai rău decât Nixon“, spun în cor democraţii.

Donald Trump este acuzat că l-a şantajat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în cursul unei discuţii telefonice purtate la 25 iulie.

Potrivit conversaţiei, preşedintele american i-a sugerat omologului său ucrainean, un novice în politică, sp favorizeze deschiderea unei anchete de corupţie împotriva lui Hunter Biden, fiul fostului vicepreşedinte american Joe Biden, în schimbul prelungerii ajutorului militar şi unei vizite la Casa Albă. Ori Joe Biden se prefigurează a fi principalul contracandidat al lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale de anul viitor.

Aproximativ 200 de manifestanţi s-au adunat miercuri pe colina de la Capitoliu. „Preşedintele nostru este un delincvent“, a declarat pentru AFP Susanna Kanner, o regizoare în vârstă de 37 de ani.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite