FOTO VIDEO Obrazul subţire pe prietenie cu dictatori se ţine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dennis Rodman a făcut mai multe vizite în Coreea de Nord, unde l-a cunoscut pe Kim Jong Un FOTO Reuters
Dennis Rodman a făcut mai multe vizite în Coreea de Nord, unde l-a cunoscut pe Kim Jong Un FOTO Reuters

În ultima perioadă, tot mai multe vedete au ajuns să aibă relaţii de prietenie cu diverşi dictatori. Fostul baschetbalist Dennis Rodman, care i-a făcut recent o vizită lui Kim Jong Un, susţine că a încercat să atenueze tensiunile diplomatice dintre SUA şi Coreea de Nord. Alţi artişti, precum J Lo şi Kanye West, au cântat la petrecerile unor lideri controversaţi. Cel mai probabil, multe dintre vedete îşi susţin prietenia pe baze financiare.

Dennis Rodman, fostul star din NBA, spune că a început să aibă încredere în dictatorul nord-coreean Kim Jong Un după ce l-a cunoscut într-o vizită pe care a efectuat-o în Coreea de Nord, pentru filmarea unui program de televiziune. 

Rodman a mai întreprins câteva vizite în ţara dictatorului cu scopul de a-l elibera pe Kenneth Bae, cetăţean american, încarcerat într-una dintre închisorile nord-coreene, după cum susţine.

„Cu siguranţă îi voi cere să-l elibereze pe Kenneth Bae, iar dacă reuşesc să-l conving o să devin cel mai puternic om din lume“, a declarat Rodman pentru CNN, chiar înaintea plecării în Coreea de Nord.

Rodman

Rodman a mai spus că vrea să atenueze problemele legate de drepturile omului în Coreea de Nord, iar dacă iniţiativa sa are izbândă ar trebuie să fie propus pentru Premiul Nobel pentru Pace, scrie „The Guardian“.

.

Kanye West a câştiga nici mai mult nici mai puţin decât 2,2 milioane de euro pentru o scurtă prestaţie live în cadrul petrecerii organizate de preşedintele statului Kazahstan, Nursultan Nazarbayev, pentru nepotul său, Aisultan Nazarbayev.

Dictatorul a fost acuzat în nenumărate rânduri de către organizaţiile pentru protecţia drepturilor omului că îi supune pe cei ce se opun regimului său unor tratamente violente şi că încalcă dreptul la liberă exprimare a mass-mediei. La rândul lui, Kanye West a fost aspru criticat pentru asocierea cu Nursultan Nazarbayev. „Cele 2,2 milioane de euro pe care West le-a câştigat au venit din trezoreria Kazahstanului. Deşi, de-a lungul carierei sale, a susţinut organizaţii pentru drepturile omului, Kanye l-a delectat pe unul dintre cei mai brutali criminali“, a spus Garry Kasparov, preşedintele unei fundaţii pentru drepturile omului.

O altă celebritate care a acceptat să cânte la o petrecere privată contra unei sume mari de bani a fost Jennifer Lopez, care, la începutul verii, i-a cântat „La mulţi ani“ lui Gurbanguly Berdymukhamedov, preşedintele statului Turkmenistan. Ulterior, Lopez şi-a cerut public scuze, pretinzând că nu ştia de abuzurile lui Berdymukhamedov, chiar dacă organizaţia Human Rights Watch a clasificat Turkmenistan şi Uzbekistan drept „cele mai represive ţări din lume“.

image

Aceste trei vedete nu sunt singurele care şi-a creat relaţii de prietenie cu dictatori. Nelly Furtado, Mariah Carey şi Beyoncé au fost amice cu fostul lider libian Muammar Gaddafi.

Indiferent care ar fi motivele pentru care s-au legat aceste relaţii, orice vedetă ar trebui să fie conştientă că nu pot schimba tensiunile, la nivel diplomatic, între dictatori şi lumea democrată, liberă. Nici măcar Michael Jackson nu a reuşit acest lucru. Ba, mai mult, Regele Muzicii Pop, a fost dat în judecată de prinţul din Bahrain, Abdullah al-Khalifa, pentru că a primit şapte milioane de dolari pentru două albume pe care nu le-a mai lansat niciodată.

Kanye West ar fi trebuit să fie informat de faptul că în Kazahstan poliţia a deschis focul asupra lucrătorilor de pe platformele petroliere, în 2011. În Turkmenistan, ţara în care Jennifer Lopez a concertat, doi cântăreţi, Murad Ovezov şi Maksat Kakabaev, au fost trimişi la închisoare pentru muzica pe care o făceau. Iar Rodman ar trebui să ştie că în Coreea de Nord, mai mult de 200.000 de oameni, inclusiv copii, sunt închişi şi torturaţi. 

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite