FOTO Cine a mers să-i aducă un omagiu Cristinei Ţopescu la capela cimitirului Bellu
0Trupul neînsufleţit al Cristinei Ţopescu a fost depus la capela Cimitirului Bellu din Bucureşti, unde membrii familiei, prieteni şi colegi de breaslă ai jurnalistei au venit să-şi ia rămas-bun. Preşedintele Klaus Iohannis şi Familia Regală a României au trimis coroane de flori în semn de omagiu.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al jurnalistei Cristina Ţopescu a fost depus miercuri, 15 ianuarie, la capela Cimitirului Şerban Vodă (Bellu) din Capitală, unde zeci de persoane au venit să-i aducă un ultim omagiu.
Fiica regretatului comentator sportiv Cristian Ţopescu a insistat să fie incinerată după moarte, iar familia i-a respectat dorinţa. Incinerarea va avea loc joi, 16 ianuarie, la Crematoriul Vitan-Bârzeşti.
Mama jurnalistei, Rodica Ţopescu, a adus o coroană de gerbera roşii pe care stătea scris mesajul: „Iubirea vieţii mele. Mămica“.
La intrarea în capelă, femeia le-a declarat jurnaliştilor prezenţi că cenuşa fiicei sale va fi depusă într-un cavou din Cimitirul Bellu.
Rodica Ţopescu, mama Cristinei FOTO Click!
La priveghi a participat şi cea de-a treia soţie a lui Cristian Ţopescu, Christel Ungar, precum şi Cristian, unul dintre fraţii vitregi ai jurnalistei, pe care regretatul comentator sportiv îl are din a doua căsnicie.
Cristian, fratele vitreg al Cristinei Ţopescu FOTO Click!
Printre cei care şi-au luat rămas-bun de la Cristina Ţopescu se numără medicul Monica Pop, şefa TVR Doina Gradea, realizatorul TV Mugur Ciuvică, Mitică Dragomir şi ştirista Andreea Berecleanu, care a depus o coroană din trandafiri roşii alături de mesajul „Drum luminos“.
Medicul Monica Pop a fost prietenă apropiată a Cristinei Ţopescu FOTO Click!
De asemenea, preşedintele României, Klaus Iohannis, Famia Regală a României şi fostul tenismen Ion Ţiriac au trimis coroane de flori cu mesaje de condoleanţe.
Coroana trimisă de preşedintele Klaus Iohannis FOTO Click!
Coroana trimisă de Familia Regală a României FOTO Click!
Cristina Ţopescu a fost găsită moartă în locuinţa sa din Otopeni duminică, în jurul orei 22.00. Cel mai probabil, prezentatoarea de televiziune a murit în prejma Anului Nou, în cursul nopţii, în urma unui infarct, potrivit unor surse medico-legale. Jurnalista, care avea 59 de ani, a fost găsită în pat, în pijamale, fără urme de violenţă. Deocamdată, nu s-a putut stabili cu exactitate cauza morţii, iar rezultatele finale vor fi gata în următoarele săptămâni.