Feţele de azi ale supermodelelor anilor ′90. Cine a apelat la chirurgia estetică şi cine a îmbătrânit natural?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Supermodelele anilor ′90
Supermodelele anilor ′90

Se spune că ele au fost manechinele originale, cele care au pus super în cuvântul supermodel. Frumuseţea lor naturală şi nealterată cu greu a mai fost egalată, peste ani, de alte vedete ale podiumului de modă.

Claudia, Cindy, Christy sau Elle, aceste frumuseţi ale deceniului 90 sunt şi astăzi deosebit de atrăgătoare, chiar dacă au atins şi depăşit vârsta de 50 de ani. Noi te invităm să observi cum au trecut ani peste chipul lor şi care dintre acestea au exagerat cu operaţiile estetice, în încercarea de a ţine timpul pe loc.

Cindy Crawford (54)

Americanca s-a impus în lumea modei graţie naturaleţei sale şi a formelor cel mai apropiate de cele ale unei femei normale. La 54 de ani, îşi păstrează graţia şi silueta din tinereţe, chiar dacă chipul ei nu mai are prospeţimea de altădată. Este normal şi face parte din legile naturii. N-am băga mâna-n foc că Cindy n-a apelat deloc la bisturiu, având în vedere netezimea frunţii şi aspectului întins al arcadelor. A făcut-o, însă, elegant, fără se exagereze.

Citeşte continuarea aici!

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite