Detaliul neștiut din viața lui Louis de Funes: a fost concediat din aproape toate rolurile la începutul carierei sale VIDEO
0În urmă cu 40 de ani, murea marele actor Louis de Funes, legenda comediei franceze. Viața sa a fost o aventură. Cel care a devenit vestit interpretând rolul jandarmului din filmele lui Jean Girault, și-a câștigat existența cântând jazz la pian.
Îndrăgitul actor Louis de Funes a format împreună cu Fernandel şi Bourvil tripleta de aur a comicilor cinematografului francez. Rolul său cel mai popular a fost jandarmul, din filmele lui Jean Girault.

Louis de Funes s-a născut la 31 iulie 1914, la periferia Parisului. Tatăl său, Carlos Luis de Funes de Galarza, a fost avocat în Sevilia (Spania) şi apoi a devenit bijutier, iar mama, Leonor Soto Reguera, fată a unui notar, era casnică. A fost pasionat de desen şi pian. Şi-a făcut studiile la Liceul Condorcet din capitala franceză.
A renunţat la şcoală şi a lucrat în diverse locuri de muncă, mai ales ca pianist de jazz în cartierul Pigalle, făcând clienţii să râdă de fiecare dată când făcea o grimasă, potrivit imdb.com. De asemenea, a avut o scurtă apariţie pe scenă, la recomandarea actorului Daniel Gelin.
Funes a urmat cursurile Facultăţii de artă dramatică de la Paris, iar imediat după absolvire a primit mai multe contracte neînsemnate, însă a fost concediat din aproape toate rolurile. După mai multe încercări nereuşite şi-a urmat visul de a deveni cântăreţ şi a început să susţină diverse concerte în localurile capitalei Franţei, în care se acompania singur la pian. Această experienţă i-a prins bine, după cum declara chiar el câţiva ani mai târziu, deoarece talentul său muzical a fost evidenţiat în filme precum „Prostănacul" şi „Marele restaurant".

După mai multe luni în care a vizitat scenele bistrourilor din Paris, Funès a primit mai multe roluri în diverse piese de teatru ce au avut un succes moderat. Cu toate că actorul a declarat că marea lui pasiune este scena, a trebuit să renunţe la aceasta şi să accepte diverse proiecte cinematografice. Acestea au fost cele care i-au adus celebritatea, popularitatea sa crescând după filmele „Ah, frumoasele bacante" şi „Oaia cu cinci picioare".
Roluri celebre
Succesul a venit imediat, cu ''Pouis-Pouic'' al regizorului Jean Girault (1963), ''Fantomas'' cu Jean Marais, în 1964, anul în care a fost lansat şi ''Jandarmul din Saint-Tropez'', prima peliculă din seria care a inclus filmele ''Jandarmul se însoară'' (1968), ''Jandarmul la plimbare'' (1970), ''Jandarmul şi extratereştrii'' (1979), încheiată în 1982 cu ''Jandarmul şi jandarmeriţele''.
În pofida unei crize cardiace prin care a trecut în 1975, Louis de Funes a continuat să joace în filme, confirmându-şi popularitatea în 1976 cu ''Aripioară sau picior'' şi în 1978 cu ''Zâzania''. A mai jucat în pelicule precum: ''Ispita de la Barbizon'' (1945), ''Milionari pentru o zi'' (1949), ''Nevastă-mea e formidabilă'' (1951), ''Necunoscuta din taxi'' (1952), ''Corsarii din Bois de Boulogne'' (1953), ''Nevăzut, necunoscut'' (1958), ''Căpitanul Fracasse'' (1961), ''Frumoasa americană'' (1961), ''Diavolul şi cele zece porunci'' (1962), ''Marile vacanţe'' (1967), ''Micul scăldător'' (1968), ''Aventurile rabinului Jacob'' (1973), ''Avarul'' (1980).
Louis de Funes a murit la 27 ianuarie 1983 şi a fost înmormântat la Cimetiere du Cellier, în grădina castelului soției sale. O specie de trandafir a fost numită în onoarea sa.
