Cum a ajuns mama lui Elon Musk, Maye Musk, în stradă, fără niciun ban
0
Adesea, în spatele celor mai puternici oameni se află mame cu o poveste de viaţă incredibilă. Care au pornit de la zero şi au luat-o apoi de la capăt de câte ori a fost nevoie, trecând peste eşecuri, momente-limită şi divorţuri dureroase.
Unul dintre aceste exemple este mama lui Elon Musk. Toată planeta ştie cine este Elon, al doilea cel mai bogat om din lume, care a fondat Tesla şi SpaceX şi care speră să se mute pe Marte la pensie. Nu mulţi o cunosc, însă, pe femeia aflată în spatele ascensiunii lui Elon şi al ambiţiei sale colosale: mama lui, Maye Musk. La 73 de ani, este un model de succes şi o prezenţă mondenă remarcabilă, nelipsită de la Săptămânile Modei şi de pe covorul roşu. Dar nimic din prezentul ei nu trădează luptele din trecut.