CRBL îşi alege fetele pentru „Hey Mama“
0Cântăreţul CRBL va alege mâine 10 fete foarte sexy care vor apărea în videoclipul „Hey Mama".
În finala care se va desfăşura la clubul Daimon din Capitală au rămas 25 de concurente. Acestea vor trece prin trei probe, iar din juriu va face parte şi Elena, soţia artistului. „Elena este persoana care mă susţine în carieră. Este prietena mea cea mai bună, dincolo de statutul de soţie. Trebuie să se asigure că videoclipul meu va fi unul bun, unul care va arăta frumos, nu?", a declarat CRBL pentru „Adevărul". Piesa „Hey Mama" a fost scrisă iniţial în limba română, iar refrenul era: „Hey Mama, lasamă cu drama, ne iubim bag seama, ca Osama şi Obama". Comparaţia „a pălit", după cum a declarat CRBL, după moartea lui Osama bin Laden, aşa că a apelat la o variantă în engleză a piesei.
Între familie şi proiecte
Pentru cântăreţ, selecţia de mâine este o ocazie în plus de a petrece timp alături de soţia sa, fiind foarte ocupat în ultima perioadă. „Recunosc că nu prea mai am timp să stau cu fetele mele pe cât mi-aş dori. Fac tot posibilul să fie un echilibru între proiectele mele şi fetele mele. Voi încerca să-mi schimb un pic priorităţile", a spus CRBL. Solistul a adăugat că modul lui de a învinge oboseala este timpul petrecut cu fetiţa sa, Alesia. „Mă joc cu Alesia şi scap pentru moment de oboseală, dar apoi cad lat", spune CRBL râzând. Solistul a participat recent la Festivalul de break dance Boty din Grecia. „Îmi pare rău că n-am participat şi cu colegii mei de la Simplu. Am luat locul 2 şi promitem să ne antrenăm mai mult, să obţinem locuri fruntaşe şi la alte competiţii", a declarat el.























































