Chitaristul Manowar, arestat pentru pornografie infantilă. Reacţia trupei
0
Karl Logan, chitaristul în vârstă de 53 de ani al trupei Manowar, a fost arestat pentru pornografie infantilă, iar colegii lui au anunţat că muzicianul american a fost exclus din proiectele viitoare ale formaţiei.
Logan, care cânta cu Manowar din 1994, a fost arestat în Charlotte, Carolina de Nord, pe 9 august, potrivit News.ro. Şase capete de acuzare de exploatare sexuală a minorilor au fost emise, iar chitaristul a fost eliberat pe cauţiune, după ce a plătit 35.000 de dolari.
Trupa Manowar a anunţat printr-un mesaj publicat pe Twitter că noul album şi viitorul turneu nu vor fi afectate de aceste acuzaţii întrucât Logan nu mai face parte din formaţie, fără a specifica însă dacă a fost exclus definitiv sau doar temporar.
„Referitor la arestarea lui Karl Logan şi acuzaţiile aduse lui: Karl şi avocaţii lui se ocupă de aceste probleme, astfel că el nu va mai cânta cu Manowar. Noul album şi viitorul turneu nu vor fi afectate“, se arată în mesajul trimis de Magic Circle Entertainment.
Manowar a prelungit turneul de adio „The Final Battle“, început în 2017, şi va susţine concerte şi anul viitor, când se vor împlini patru decenii de activitate a trupei. Noul chitarist al grupului urmează să fie anunţat curând.
Trupa Manowar, înfiinţată în 1980, la New York, este alcătuită din Eric Adams (voce), Donnie Hamzik (tobe) şi Joey DeMaio (bas). Grupul a lansat 11 albume de studio şi a întreprins peste 35 de turnee. Cel mai recent disc, reeditarea „Kings Of Metal MMXIV 2“, a fost lansat în 2014, şi completează o discografie care cuprinde titluri precum „Kings of Metal“ (1988), „Warriors of the World“ (2002) şi „Gods of War“ (2012).
Manowar deţine şi două recorduri mondiale - pentru cea mai zgomotoasă interpretre şi pentru cel mai lung concert heavy metal (5 ore şi un minut), susţinut în Bulgaria.