Charlize Theron a pus capăt logodnei cu Sean Penn

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa sud-africană Charlize Theron (39 de ani) şi actorul american Sean Penn (54 de ani) au rupt logodna, punând astfel capăt unei relaţii care a durat aproximativ 18 luni, afirmă mai multe surse citate de presa americană.

Potrivit unei surse citate de tabloidul american „Us Magazine“, vedeta sud-africană a fost cea care a decis să rupă logodna cu starul hollywoodian, după ce au participat la Festivalul de Film de la Cannes, în luna mai. În acel sejur, actriţa a fost însoţită şi de fiul ei adoptiv în vârstă de trei ani, Jackson, notează şi Mediafax.

Cei doi laureaţi ai premiului Oscar sunt prieteni apropiaţi de foarte mulţi ani, însă şi-au început relaţia abia la sfârşitul anului 2013, când şi-au petrecut Crăciunul în Hawaii. Cei doi au oficializat legătura câteva luni mai târziu, în martie, când au apărut pentru prima dată împreună în public, la o gală de caritate organizată la Los Angeles. Ulterior, starul american s-a mutat în locuinţa actriţei şi, în noiembrie 2014, a cerut-o în căsătorie în timpul unei vacanţe romantice la Paris. Mai mult decât atât, presa americană a speculat la vremea respectivă că Theron şi Penn ar urma să adopte un copil după căsătorie. 

O altă sursă a confirmat despărţirea cuplului pentru revista „People“, dezvăluind că cei doi actori, care nu au mai fost văzuţi împreună de câteva săptămâni, locuiesc deja în reşedinţe separate. Aceeaşi sursă a precizat că Sean Penn a decis să renunţe la vânzarea vilei sale din Malibu. Cei doi actori au anulat, de asemenea, unul dintre evenimentele la care ar fi trebuit să participe împreună.

cuplu sean penn charlize theron

Charlize Theron şi Sean Penn FOTO Getty Images 

Recent, vorbind despre relaţia cu Sean Penn, actriţa sud-africană a declarat, pentru numărul din iunie al revistei „Elle“, că Penn este iubirea vieţii sale: „Lăsând la o parte faptul că este partenerul meu de viaţă, Sean este iubirea vieţii mele. Au fost şi momente în care am fost incredibil de nedreaptă faţă de el. Au fost şi momente în care am simţit că şi el a fost incredibil de nedrept faţă de mine. Însă toate aceste lucruri te fac să înţelegi că, indiferent de cât de complicate devin lucrurile între doi oameni, prioritatea rămâne relaţia de cuplu.“

Pe de altă parte, într-un interviu acordat revistei „Vogue“, Theron a mărturisit că relaţia lor este „lipsită de efort“ şi că i-a făcut viaţa mai frumoasă: „Sean şi cu mine ne cunoaştem de 18 ani. Am fost foarte buni prieteni şi lucrurile au evoluat lent tocmai pentru că am fost conştienţi de faptul că dacă o dăm în bară vom pierde tot. A trebuit să ne gândim foarte bine înainte, dar la sfârşitul zilei ne-am dat seama că nu a fost un efort prea mare. S-a întâmplat natural şi înainte să-mi dau seama m-am trezit într-o relaţie care mi-a făcut viaţa mai frumoasă – oamenii care mă iubesc cu adevărat îşi pot da seama ce efect a avut asupra mea.“

image

Charlize Theron şi Sean Penn FOTO Getty Images 

   

Charlize Theron are un fiu, Jackson, pe care l-a adoptat în martie 2012. Actriţa sud-africană a avut la mijlocul anilor ’90 o relaţie de doi ani cu actorul Craig Bierko, iar, din 1997 până în 2001, o relaţie cu Stephen Jenkins, solistul trupei Third Eye Blind, pentru ca mai apoi să înceapă o relaţie cu actorul irlandez Stuart Townsend, alături de care a jucat în filmele „Trapped“ (2002) şi „Head in the Clouds“ (2004). Cei doi actori s-au despărţit în ianuarie 2010 după aproape nouă ani petrecuţi împreună. 

Sean Penn a trecut prin două căsnicii - cu cântăreaţa Madonna, din 1985 până în 1989, şi cu actriţa Robin Wright Penn, din 1996 până în 2010. Sean Penn şi Robin Wright au împreună doi copii - un fiu, Hopper, şi o fiică, Dylan Frances.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite