Cele mai frumoase soţii de preşedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei mai importanţi lideri ai lumii şi-au ales să aibă aproape soţii care, uneori, „le fură“ o parte din strălucire graţie frumuseţii lor naturale. Astfel, expresia potrivit căreia „În spatele oricărui bărbat puternic stă o femeie şi mai puternică“ a fost dusă la un alt nivel de prime doamne precum Angélica Rivera, Michelle Obama, Marina Poroşenko, Carmen Iohannis şi Asma al-Assad.

Cele mai frumoase soţii de preşedinţi. Angélica Rivera - Mexic

Angélica Rivera, Prima Doamnă a Mexicului, era o actriţă cunoscută pentru rolurile sale din telenovele, înainte de a se căsători cu Enrique Peña Nieto. Aceasta şi-a început cariera la 17 ani, după ce a câştigat un concurs de modeling, iar în 1989, la 20 de ani, a debutat în televiziune cu un rol modest într-o telenovelă. După şase ani a primit rolul principal în telenovela „La Dueña“ („Stăpâna“). În 2013 a ocupat locul şapte în topul „Vanity Fair“ al celor mai stilate femei din lume. Dacă pe vremea carierei sale în telenovele actriţa era cunoscută pentru ţinutele ei sexy, pielea uşor bronzată şi părul brunet şi lung, odată ce s-a căsătorit cu Peña Nieto, Angélica a adoptat un stil vestimentar conservator şi sobru, potrivit cu noul ei statut.

image

Cele mai frumoase soţii de preşedinţi. Mehriban Aliyeva - Azerbaijan

Considerată una dintre cele mai frumoase soţii de preşedinte din lume, Mehriban Aliyeva, soţia lui Ilham Aliyeva, preşedintele Azerbaijanului, şi-a făcut „operaţii estetice substanţiale, realizate în străinătate“ şi poartă rochii provocatoare chiar şi pentru Occident, remarcă, ironic, diplomaţi americani într-o notă publicată de WikiLeaks în 2010. 

Mehriban, la 50 de ani, are trei copii şi doi nepoţi, iar după ce s-a măritat cu Ilham Aliyeva şi-a finalizat studiile la Academia Medicală Sechenov din Moscova. Criticii de modă o pun alături de Michelle Obama şi Jacqueline Kennedy în ceea ce priveşte ţinutele vestimentare, fiind considerată un simbol al ţării.

Cele mai frumoase soţii de preşedinţi. Jetsun Pema - Buthan

Jetsun Pema este regina statului Buthan, considerată „cea mai fericită ţară din lume“. Regele Jigme Khesar Namgyel a întâlnit-o pentru prima oară pe Jetsun la un picnic cu familia, atunci când ea avea 7 ani, iar el 17 ani. Acesta i-a spus că în momentul în care vor deveni adulţi se vor căsători. Jogme şi-a ţinut promisiunea, iar pe 13 octombrie 2011 cei doi s-au căsătorit într-o ceremonie tradiţională budistă. Este interesată de pictură, joacă baschet şi este fluentă în trei limbi: engleză, hindi şi dzongkha, limba naţională din Buthan.

image

Cele mai frumoase soţii de preşedinţi. Michelle Obama - Statele Unite ale Americii

Michelle Obama, soţia lui Barack Obama, este considerată un adevărat etalon de frumuseţe, graţie şi eleganţă. Acesta a ţinut prima pagină a ziarelor din SUA după ce soţul ei a devenit preşedintele ţării. Michelle a fost inclusă în lista celor mai frumoase 100 de femei din lume, iar în SUA este considerată cea de-a doua cea mai frumoasă soţie de preşedinte după Jacqueline Kennedy. Mai mult, spre deosebire de alte prime doamne, Michelle Obama este recunoscută pentru alegerea unor ţinute, adesea fără mâneci, pe care orice americană de rând şi le poate permite. Acesta reprezintă motivul popularităţii sale.

image

Cele mai frumoase soţii de preşedinţi. Marina Poroşenko - Ucraina

Marina Poroşenko este medic de profesie şi a lucrat câţiva ani în secţia de cardiologie a unui spital din Kiev, iar acum, la cei 52 de ani, se îngrijeşte nu numai de cei patru copii ai familiei, de gospodărie (îşi face singură cumpărăturile şi mâncarea), dar şi de obligaţiile oficiale. 

Prima Domnă a Ucrainei a apărut pe coperta ediţiei din septembrie 2014 a revistei ucrainene „ELLE“. Pentru copertă, frumoasa cu ochi albaştri şi corp bine zvelt a îmbrăcat o ie stilizată ucrainească, de culoare roşie, pe care a asortat-o cu o fustă albă.

Cele mai frumoase soţii de preşedinţi. Carmen Iohannis - România

În rarele sale apariţii publice, soţia lui Klaus Iohannis s-a remarcat prin distincţie şi eleganţă. Este căsătorită cu Klaus Iohannis de 25 de ani şi lucrează ca profesoară de engleză la Colegiul „Gheorghe Lazăr“ din Sibiu, din 1990.

image

Cele mai frumoase soţii de preşedinţi. Asma al-Assad - Siria

Asma al-Assad este soţia lui Bashar al-Assad din anul 2000. De origine britanică şi educată la prestigiosul King’s College din Londra, Asma al-Assad a fost descrisă de presa internaţională drept „trandafirul deşertului“, o frumuşeţe londoneză care şi-a folosit şarmul şi eleganţa ca să mascheze atrocităţile regimului sirian. Asma vorbeşte arabă, engleză, franceză şi spaniolă. Împreună cu preşedintele Siriei are trei copii: Hafez, Zein şi Karim.

image

Cele mai frumoase soţii de preşedinţi. Rania Al Abdullah - Iordania

Rania Al Abdullah este actuala regină a Iordaniei ca soţie a regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei. Cei doi s-au cunoscut la o petrecere în 1993 şi două luni mai târziu şi-au anunţat logodna. Deşi este de religie musulmană, iese din tiparele specifice devenind un exemplu de rafinament pentru femeile din întreaga lume. „Are un corp de model şi se prezintă întocmai ca o regină, ce ţi-ai putea dori mai mult?“, a spus despre ea Giorgio Armani.

image

Cele mai frumoase soţii de preşedinţi. Regina Letizia - Spania

Regina Letizia este soţia Regelui Felipe al VI-lea şi deţine oficial titlurile de Alteţa Sa Regală Prinţesă de Asturia, Prinţesă de Viana, Prinţesă de Girona, Ducesă de Montblanc, Contesă de Cervera şi Doamnă de Balaguer. Fosta jurnalistă s-a impus prin stilul modern şi a adus o notă de strălucire familiei regale spaniole, chiar dacă spaniolii o consideră prea rece. „Dona Letizia i-a deschis mintea lui Don Felipe“, spunea un membru al familiei sale biografului britanic Andrew Morton despre cea care s-a născut cu numele complet de Letizia Ortiz Rocasolano.

image
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite