Cea mai veche adaptare cinematografică după Dickens, descoperită întâmplător

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmoteca britanică s-a îmbogăţit recent cu cea mai veche peliculă care adaptează un roman al lui Charles Dickens, scriitorul de la a cărui naştere se împlinesc în acest an două secole, informează BBC News.

Pelicula "The Death of Poor Joe" ("Moartea sărmanului Joe"), filmată în martie 1901, a fost descoperită în luna februarie de Bryony Dixon, curator la British Film Institute (BFI). "E minunat că am descoperit acest film rar şi extraordinar. Arată foarte bine şi se află într-o stare excelentă. Descoperirea lui este chiar cireaşa pe tortul aniversării ecranizărilor lui Dickens", a declarat Bryony Dixon.

Până acum, cea mai veche adaptare filmată după Dickens era "Scrooge or Marley's Ghost", datând din noiembrie 1901.


Pelicula "The Death of Poor Joe" va fi prezentată la BFI, pe 9 şi 23 martie, în cadrul celebrării bicentarului marelui scriitor, şi va editată ulterior pe un DVD.

Filmul a fost descoperit accidental într-un catalog, în timpul unor cercetări privind cinematografia timpurie din China. Meritul este al lui Bryony Dixon, care a recunoscut în "The Death of Poor Joe" o trimitere la personajul Jo din "Casa umbrelor" ("Bleak House").

Filmul durează numai un minut şi îl arată pe Joe murind în zăpadă, în faţa unui zid de cimitir. În timp ce se prăbuşeşte, este prins în braţe de un gardian local, care încearcă să îl ajute, însă Joe îşi dă ultima suflare.

Pelicula, regizată de George Albert Smith, un pionier al cinematografiei, a fost predată BFI în 1954, de un colecţionar din Brighton care îl cunoscuse pe regizor. BFI crede că soţia lui Smith, Laura Bayley, l-a interpretat pe Joe, în timp ce poliţistul a fost jucat de Tom Green. Se pare că filmarea a avut loc chiar la Brighton.

Scenariul prezintă asemănări cu "Fetiţa cu chibrituri" a lui Hans Christian Andersen şi cu povestea personajului Jo, un tânăr măturător de stradă din "Casa umbrelor" a lui Dickens.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite