Brigitte Bardot se oferă să facă puşcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa Brigitte Bardot s-a oferit să fie încarcerată în locul militantului ecologist Paul Watson, fondatorulONG-ului Sea Shepherd. Acesta a fost arestat duminică în Germania.

Aceasta s-a declarat scandalizată de arestarea lui Paul Watson şi s-a oferit să fie încarcerată în locul acestuia, informează lefigaro.fr.

„Sunt scandalizată de faptul că a fost trimis la închisoare şi vreau să fiu închisă în locul lui, pentru că îi sunt complice", a precizat actriţa într-un comunicat.

„Întotdeauna l-am susţinut pe Paul Watson, fratele meu de luptă", a adăugat Brigitte Bardot, al cărei nume a fost dat trimaranului folosit de organizaţia ecologistă Sea Shepherd pentru a urmări vasele specializate în pescuitul balenelor.

Paul Watson, în vârstă de 61 de ani, de naţionalitate canadiană, a fost arestat, duminică, în baza unui mandat de arestare emis de Costa Rica, în legătură cu un incident din 2002, care s-a produs în cadrul unei campanii coordonate de Sea Shepherd contra pescuitului de rechini.

El este acuzat că a pus în pericol viaţa echipajului costarican în timpul acestei intervenţii ecologiste.

„Paul Watson, justiţiarul mărilor, face acea muncă indispensabilă pe care guvernele nu o fac", a afirmat Brigitte Bardot.

Brigitte Bardot, celebra actriţă franceză devenită sex-simbol de talie mondială în anii '60, a jucat în 48 de filme, în numeroase musicaluri şi a înregistrat 80 de cântece.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite