Andreea Marin povestește cum a ajutat-o iubitul ei în ultimii ani: "Fără el n-aș fi fost în stare"

0
Publicat:

Andrea Marin și Adrian Brâncoveanu au o frumoasă poveste de dragoste de aproape șase ani. Celebra prezentatoare a fost discretă cu privire la relația sa, mai ales că actualul iubit nu face parte din lumea showbiz-ului.

Foto Instagram
Foto Instagram

Ea a povestit despre modul în care actualul său partener a susținut-o de-a lungul relației și cât de mult a contat acest lucru pentru ea. 

Andreea Marin a mărturisit recent un aspect important din relația sa cu Adrian Brâncoveanu, omul pe care l-a ferit de cele mai multe ori de lumina reflectoarelor. Celebra prezentatoare a afirmat că partenerul său este un suport moral de încredere și că doar alături de acesta a reușit să își ducă la bun sfârșit planurile din ultimii ani, relatează Viva.ro

„O să fiu foarte sinceră și o să spun că în cei 6 ani din viața mea mi-a fost alături și că tot ce am reușit să construiesc a fost cu sprijinul lui, așa din umbră, fiind un om discret și nelucrând într-un domeniu ca al nostru, în care e nevoie să comunicăm deschis de cele mai multe ori, însă fără el n-aș fi fost în stare să fac toate lucrurile astea, tehnic vorbind.

E nevoie de o mână de bărbat și de o minte de bărbat, care să te descurce atunci când încep să te încurce toate aceste probleme de ordin tehnic, pe care nu ai cum să le știi. Mă rog, experiența te ajută'', a declarat Andreea Marin, în cadrul unei emisiuni TV.

De-a lungul timpului, pe plan profesional, Andreea Marin s-a bucurat de o carieră de invidiat și reprezintă un etalon pentru orice viitor profesionist în mass-media și tv. În trecut, a fost căsătorită cu Ștefan Bănică Jr. alături de care are o fată în vârstă de 13 ani. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite