Andreea Bălan, mărturisiri după ce a aflat că nu mai poate avea copii. Artista ar apela la o mamă surogat: „Mi se pare o prostie că statul român nu permite asta“
0Cântăreaţa Andreea Bălan (35 de ani) a aflat după ultima naştere, când a suferit un stop cardio-respirator în timpul operaţiei de cezariană, că nu mai poate avea copii şi a făcut declaraţii despre metodele alternative pe care le ia în calcul.
Andreea Bălan a aflat de la medici că nu mai poate avea copii după ce în urmă cu mai bine de patru luni o aducea pe lume pe Clara Maria şi suferea un stop cardio-respirator în timpul operaţiei de cezariană, ulterior având nevoie de încă două intervenţii din cauza unor chisturi.
Această veste a fost una tristă, soţul său, George Burcea, dorindu-şi un băieţel, motiv pentru care a declarat, pentru revista Viva, că s-a interesat în privinţa unor metode prin care ar putea fi din nou mamă.
Printre opţiunile cântăreţei se regăsesc adopţia şi mama-surogat, metodă care nu este legală în România, motiv pentru care artista s-a declarat dezamăgită şi pledează pentru această idee, sperând că pe viitor statul român se va gândi să legalizeze această procedură.
„Una e să spui da, ne oprim la doi copii, că aşa vrem noi şi alta e să nu mai ai opţiune. Normal că te deranjează acest lucru. Dacă peste cinci-şase ani mi-aş fi dorit din nou să mai am un copil. Nu mai există această posibilitate sub nicio formă. Poate doar să adopt sau să apelez la o mamă surogat“, a declarat Andreea Bălan pentru sursa citată.
„Dar este ilegal în România!“, a continuat cântăreaţa, care a mărturisit că s-a gândit să apeleze la o mamă surogat, dar procedura este foarte complicată în România, întrucât nu există o legislaţie în sensul acesta.
Artistei i se pare „o prostie“ că statul român nu permite această procedură, povestind experienţa unei prietene căreia nu îi reuşeşte tratamentul de fertilizare in vitro.
„Discutând cu tot felul de medici şi spunând că mă deranjează că nu mai pot face copii, am avut o discuţie interesantă cu o doctoriţă foarte drăguţă, care mi-a explicat că a apelat la o mamă surogat, dar a fost mai complicat, la modul că sora mamei respective a născut copilul şi pentru că în România nu e legală procedura a fost necesar procesul de adopţie. Astfel, în acte copilul este adoptat şi mie personal mi se pare o tâmpenie. Mi se pare că trebuie să existe această opţiune pentru că există multe femei în situaţia mea care nu mai pot face copii. Eu am o prietenă care încearcă de ani de zile să râmână însărcinată in vitro şi nu reuşeşte. E păcat, de ce să nu oferi această şansă? Sunt multe femei care, pentru bani, vor să poarte copilul altei femei. Poate ele au nevoie de acei bani şi, în felul ăsta, pot ajuta şi alte femei care nu pot face copii. Mi se pare o prostie că statul român nu permite lucrul ăsta“, a mai spus Andreea Bălan, indignată.
Andreea Bălan şi actorul George Burcea urmează să se căsătorească pe 15 septembrie şi au împreună două fetiţe, pe Clara Maria (5 luni) şi Ella Maya (3 ani).