Alina Sorescu şi Alexandru Ciucu vor deveni părinţi pentru prima oară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi şi-au unit destinele în septembrie 2010
Cei doi şi-au unit destinele în septembrie 2010

Cântăreaţa este însărcinată în trei luni şi crede că va avea un băieţel, după cum îşi doreşte soţul ei, designerul Alexandru Ciucu.

„Alex dormea, iar eu nu am mai avut răbdare şi mi-am făcut un test de sarcină clasic care a ieşit pozitiv. L-am trezit şi i-am spus, iar el a fost foarte fericit. Nu mai avea nevoie nici de al doilea test, nici de analize, nici de ecograf, de nimic. El era convins că sunt însărcinată", a declarat vedeta la „Happy Hour“.

Creatorul de modă a povestit cum l-au năpădit lacrimile atunci când a fost la ecograf. „Doamna doctor a stins lumina. Cum a pus aparatul pe burtica ei, a apărut un punct negru pe ecran şi mi-a zis că acela e copilul meu. Mi s-au umplut ochii de lacrimi instantaneu, m-a luat pe nepregătite. Am plâns şi la a doua ecografie, când am auzit cum îi bate inima", a mai zis designerul de ţinute masculine, recunoscut la nivel internaţional.

Cei doi nu ştiu care este sexul copilului, însă tatăl îşi doreşte un băiat. „Mai avem de aşteptat până când va da din picioruşe sau vom şti ce sex are. Alex vrea băiat şi zice că vom avea băiat. Cam aşa simt şi eu, dar nu avem cum să fim siguri“, a precizat Alina Sorescu.

Artista care va împlini 27 de ani pe 14 iulie s-a căsătorit cu Alexandru Ciucu (37 de ani) în septembrie 2010, regele Mihai fiind unul dintre invitaţi.
 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite