Actriţa americană Heather Locklear a fost arestată pentru lovirea unui poliţist
0Actriţa americană Heather Locklear, cunoscută din serialul "Melrose Place", a fost arestată pentru lovirea unui poliţist şi a unui paramedic, a anunţat Biroul şerifului din Ventura, citat de BBC.
Potrivit TMZ, ea era în stare de ebrietate duminică seara, după ce familia a sunat la 911.
Vedeta, în vârstă de 56 de ani, care a devenit celebră în 1980 pentru rolul din serialul "Melrose Place", trebuie să plătească o cauţiune de 20.000 de dolari.
Acest incident a avut loc după ce a a fost externată din spital în urma unei evaluări psihiatrice de trei zile.
Comportamentul actriţei a provocat îngrijorare în ultimele luni pe fondul altercaţiilor cu autorităţile.
În februarie, ea a fost reţinută după ce a lovit un poliţist, iar în aprilie a pledat "nevinovat" în faţa judecătorului. La acea vreme, ea a fost de asemenea reţinută pentru violenţă domestică, dar acuzaţiile au fost mai târziu retrase.
Actriţa a mai avut o altercaţie cu autorităţile în 2008 când a fost arestată pentru că ar fi condus sub influenţa medicamentelor contraindicate la volan. A fost amendată cu 900 de dolari şi plasată sub supraveghere timp de trei ani după ce a pledat "vinovat" pentru conducere nesăbuită.
În plus, lui Locklear şi fostului ei logodnic Jack Wagner li s-a cerut să se prezinte la tribunal în 2012 după o luptă violentă.
Locklear, care a fost căsătorită înainte cu chitaristul Richie Sambora de la formaţia Bon Jovi, a apărut şi în serialul TV "TJ Hooker" şi sitcom-ul "Spin City", pentru care a fost nominalizată de două ori la Globul de Aur.