Breaking A murit Valentino, legendarul designer italian de modă
0Valentino Garavani, unul dintre cei mai influenți creatori de modă ai secolului XX, a murit la vârsta de 93 de ani, la reședința sa din Roma, înconjurat de cei dragi, a anunțat luni fundația care îi poartă numele.

„Valentino Garavani a trecut astăzi la cele veșnice, la reședința sa din Roma, înconjurat de cei dragi”, a transmis fundația pe Instagram.
Trupul neînsuflețit va fi depus luni și marți, iar înmormântarea va avea loc vineri la Roma, la ora 11:00, se mai arată în comunicat, potrivit nytimes.
Valentino a fost unul dintre cei mai influenți creatori de modă ai secolului XX, iar casele de modă italiene și internaționale i-au simțit amprenta în colecțiile de haute couture și ready-to-wear.
În 1962, show-ul său de la Pitti Immagine a consacrat Roma ca un important centru al modei internaționale, iar de atunci brandul Valentino a devenit un simbol al eleganței italiene.
Valentino a fost și un om angajat în cauze sociale: a creat celebra rochie „Peace Dress” în timpul Războiului din Golf, s-a implicat în lupta împotriva SIDA și a înființat la Roma o academie dedicată artei și culturii.
Pe lângă activitatea sa artistică, designerul s-a remarcat printr-un stil de viață spectaculos: petreceri și întâlniri cu celebrități precum Jacqueline Onassis și Liz Taylor, călătorii pe iahtul T. M. Blue One, și apariții memorabile în capitala Italiei, în plină efervescență a anilor ’70.























































