2013 pe Facebook şi Twitter. Ce ne urează vedetele în noul an?
0
Cumpăna dintre ani este evenimentul care ne aminteşte de cei care contează. Vedetele au profitat de această ocazie şi au transformat reţelele de socializare într-o petrecere secundară, în care şi-au completat lista dorinţelor şi au postat fotografii.
Chiar dacă se obţine uşor, succesul se menţine cu greu. Celebrităţile ştiu acest lucru cel mai bine, dar şi faptul că fanii decid cine, cât şi în ce condiţii rămâne în lumina reflectoarelor. În acest sens, relaţia cu admiratorii trebuie cultivată. De la prezentatorii şi cântăreţii locali la artiştii internaţionali, vedetele s-au întrecut în urări nu doar faţă în faţă, ci şi în mediul virtual, unde au fost văzute, citite şi auzite de milioane de admiratori.
După cum era de aşteptat, cele mai multe mesaje s-au bazat pe tradiţionalul „La mulţi ani“, reformulat în funcţie de preferinţele şi personalitatea fiecăruia. După concertul susţinut la Vanghelionul de la Romexpo, David Bisbal şi Anastacia au plecat cu un gând bun din ţară.
„Un an fericit, România! Vă iubesc, m-a prins anul nou în maşină!“, a mărturisit cântăreţul de origine spaniolă pe Twitter. Nici solista americană nu s-a lăsat mai prejos. „Un 2013 binecuvântat şi bun. Încă nu dorm, mă relaxez înainte să mă întorc acasă. Un început de an frumos în România!“, a scris interpreta hitului „I’m Outta Love“.
„La mulţi ani, oameni ai lumii“, le-a urat Marius Moga susţinătorilor care i-au urmat exemplul, continuând dedicaţiile pe conturile virtuale.
Mai entuziasmat, Horia Brenciu a postat şi o fotografie prin care face aluzie la piesa „Fac ce-mi spune inima“. „Dragilor... De obicei sunt emotiv la miezul noptii şi nu vreau deloc să pierd momentul să vă urez LA MUUUULTI AAAAAANI!!!! Să fţi iubiţi! Desfaceţi voi şampania?“, a scris Brenciu pe Facebook.
Pe lângă urări, Julie Mayaya, câştigătoarea de la „Vocea României“, le-a făcut admiratorilor şi câteva promisiuni: „La mulţi ani tuturor! Chiar dacă am dispărut în ultima perioadă de pe Facebook, nu înseamnă că v-am uitat... Doar că s-au întâmplat foarte multe lucruri în viata mea, atât de multe, încât abia reuşesc să le fac faţă... Vă doresc ca în 2013 să aveţi parte de sănătate, iubire, bucurie, înţelegere şi pace-n suflet... Vă mulţumesc din nou că aţi crezut în mine! Nu vă voi dezamagi“ a fost o parte din mesajul „congoveancăi“.
„Vă doresc tuturor un 2013 fericit şi sănătos... O să fie distractiv să vedem ce ne pregăteşte noul an“, le-a transmis şi Justin Timberlake celor peste 15 milioane de fani de pe Twitter.
Alţii, în schimb, şi-au păstrat simţul umorului atât verbal, cât şi vizual. „De vreo câţiva ani buni, prima persoană cu care mă pup la cumpăna anilor e domnul Mihai Morar. În Italia, traditia e să te pupi peste ananas, nu peste vâsc:) Amici per sempre! Felice Anno Nuovo a tutti!“, a notat Daniel Buzdugan, DJ-ul de la Radio ZU.

O altă formă de artă
Inspiraţi de semnificaţia noului an, unii artişti, şi-au delectat auditoriul cu imagini artistice. DJ Tiesto a surprins ultimul apus din Las Vegas, în 2012 şi a împărtăşit momentul ascultătorii de muzică electronică de pe Twitter.

Alicia Keys, însă, le-a trimis susţinătorilor o carte poştală motivaţională.

În mijlocul petrecerii
Revelionul nu ar fi avut aceeaşi semnificaţie fără distracţie, iar unii cântăreţi s-au fotografiat în mijlocul petrecerii, după cum a fost cazul lui Pitbull care a sărbătorit pe scena din Miami, cu mii de fani.

După un concert susţinut pe Coasta de Aur, în Australia, Mariah Carey s-a retras la petrecere cu soţul ei, rapperul Nick Cannon, de unde a postat fotografia de mai jos.

„La mulţi ani din Australia! Să aveţi cu toţii un 2013 bucuros şi binecuvântat! Vă iubesc foarte mult!“, a declarat artista.
Speranţă de mai bine
2013 este un început nu doar la nivel calendaristic, ci şi simbolic. „La revedere, 2012! Este o nouă eră! Acesta va fi cel mai bun an!“, a exclamat Lady Gaga.

Andi Moisescu, în schimb, a fost ironic. „Doamnelor şi domnilor, să-i mulţumim printr-un rând de aplauze lui 2012, pentru că ne-a dat, totuşi, ocazia să-l privim râzând cum se pregăteşte să lase loc unui 2013, sper din tot sufletul, mai bun.
Cu această ocazie, în limita stocului disponibil, vă urez inevitabil «La mulţi ani»!“, a scris prezentatorul de la „Apropo TV“ pe Facebook.
Un nou chip
Pentru Kylie Minogue anul a adus o schimbare numerică, dar şi una de înfăţişare.
Cântăreaţa a profitat de ocazie pentru a-şi etala noua coafură.