Vedeta care se întoarce la ProTV după doi ani de pauză: „Revin cu multă bucurie și entuziasm”

0
Publicat:

După o pauză de aproape doi ani, timp în care a devenit mamă și s-a concentrat pe familie și pe creșterea celor doi copii, Monica Dascălu a revenit de luni, 23 septembrie, de la ora 13:00, la Știrile Pro TV.

O vedetă se întoarce la Știrile PROTV FOTO: FB
O vedetă se întoarce la Știrile PROTV FOTO: FB

„Revin la Știrile Pro TV cu multă bucurie și entuziasm, deoarece aici, în echipa știrilor, am crescut și am evoluat atât din punct de vedere profesional, cât și personal. Am descoperit multe resurse interioare care m-au ajutat în tot ceea ce am realizat. Deși am lipsit aproape doi ani, am rămas în legătură cu o parte dintre colegi, iar pe alții i-am reîntâlnit pe teren, la filmări”,  a spus Monica Dascălu, potrivit știrileprotv.

Îndrăgita prezentatoare a mărturisit că oriunde a fost, a întâlnit „români din țară și din străinătate care mi-au transmis că abia așteaptă să mă revadă”.

Toate aceste întâlniri m-au ținut conectată, într-o oarecare măsură, cu lumea televiziunii”, a dezvăluit vedeta. 

 Monica Dascălu mai spune că „rolul de mamă este unul fascinant” și se bucură de tot „ceea ce trăiește”.

Monica Dascălu revine la Știrile ProTV FOTO: FB
Monica Dascălu revine la Știrile ProTV FOTO: FB

„După ani în care am lucrat la vindecarea fricilor și neputințelor personale, am studiat și am înțeles etapele de dezvoltare și transformările implicate, realizând că acestea sunt absolut normale în creșterea unui copil. Mă bucur de această perioadă a vieții mele și abia aștept să mă reîntâlnesc cu telespectatorii Știrilor PRO TV”, a mai spus Monica.

TV

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite