„Vara pe val“ începe în weekend la TVR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vedetele TVR şi artişti cunoscuţi se pregătesc de confruntarea de la mare FOTO TVR
Vedetele TVR şi artişti cunoscuţi se pregătesc de confruntarea de la mare FOTO TVR

„Vara pe val“, programul-maraton al Televiziunii Române, începe în acest weekend cu transmisiuni pe  TVR 1 şi TVR 2. Vedetele TVR, dar şi actori, cântăreţi şi personalităţi din diverse domenii vor intra într-o competiţie care va dura toată vara.

Sâmbătă seară, de la 22.10 la TVR 1 şi de la 22.55 la TVR 2, intrăm în atmosfera de la Mamaia, cu vedetele care se pregătesc pentru confruntare, cu emoţii, tensiune şi reacţii la cald ale celor implicaţi în proiect. Printre protagoniştii confruntării se numără Dan, Nuami Dinescu şi fosta participantă la Selecţia Naţională pentru Eurovision, Renée Santana.

Seara de duminică, 7 iulie, de la ora 22.10, în simulcast pe TVR 1, TVR 2, TVR Internaţional şi online, pe www.tvrplus.ro, va pune protagoniştii celor două echipe în ipostaze inedite. Telespectatorii vor asista la o luptă corp la corp între două vedete feminine, iar personaje cunoscute din lumea basmelor şi a filmului vor încerca să preia controlul emisiunii. Nu vor lipsi marinarii, fetele frumoase şi multe surprize pe care cele două echipe le pun la bătaie pentru a câştiga simpatia publicului.

Miza competiţiei este una de proporţii: două autoturisme îi aşteaptă pe cei mai fideli telespectatori la finalul proiectului estival.

În iulie şi august, TVR difuzează, pe parcursul a şase săptămâni, în peste 150 de ore de transmisiuni în direct şi înregistrate, programul-maraton „Vara pe val“. Telespectatorii vor putea urmări o competiţie amicală între echipele TVR 1 şi TVR 2. Fiecare echipă va ocupa câte o plajă din Mamaia şi va încerca să câştige publicul prin programe cât mai atrăgătoare.

Vedetele care vor alcătui echipa TVR 1 sunt Dan Helciug, Dana şi Florin de la Hi-Q, Jo (Ioana Anuţa), Mircea  Radu, Iuliana Tudor, Adelin Petrişor, Dalia Puşcă, Raluca Guslicov, Nuami Dinescu, Tudor Furdui, Cristi Mîndru, Ovidiu Niculescu, alături de tinere talente, care au astfel şansa de a se integra în echipa TVR din sezonul de toamnă. Printre cei care fac echipa TVR 2 se numără Ovidiu Ianu, Emil Mitrache, Miss G, Johannes, Andreas Petrescu, Olimpia Olari, Eveline Păuna, Gabriel Fătu, Cristina Şoloc, Costea Lupescu, Dorina Florea, Marian Marin, Renée Santana şi alţii.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite