TVR 2 mizează toamna aceasta pe Iuliana Marciuc, Corina Dănilă şi Liana Stanciu

0
0

O emisiune zilnică, una săptămânală şi un serial de comedie sunt primele noutăţi pe care TVR 2 le aduce în grila sa de toamnă de luni, 12 octombrie.

În fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 12.00 , telespectatorii pot urmări programul „La fix“. Tot de luni până vineri, de la ora 17.00 este programat serialul „O carieră de success“,  iar vinerea, de la ora 20.10, Irina Luca vă aduce „Poveste după poveste“.

„La fix“ vă propune, în fiecare zi, subiecte de interes într-o prezentare diferită: luni - Măriuca Mihăilescu este gazda ediţiei despre Casă şi familie, marţi, sub titlul „Eu şi societatea“, Liliana Gheorghiu-Bulat discută cu specialişti despre problemele cu care fiecare ne confruntăm, miercuri, Cristina Şoloc ajutată de Andreea Stoica abordează subiectele legate de Educatie, ştiinţă şi tehnologie, joi, „Ne pregătim de weekend“ cu cele mai importante informaţii aduse de Cristian Mândru pentru petrecerea timpului liber iar vineri, Lucia Toader stă de vorbă cu invitaţi care ne vor ajuta să urmăm cel mai util sfat: „Bucură-te de viaţă“  - ajutându-ne să găsim atitudinea şi soluţiile potrivite pentru fiecare. 

Echipa emisiunii La Fix FOTO TVR 2

image

„O carieră de success“ aduce comedia la TVR 2

Noul serial de comedie „O carieră de success“ , aduce de luni până vineri, de la ora 17.00, povestea unei femei moderne, mamă a doi copii şi divorţată în două rânduri, care nu stă prea bine din punct de vedere financiar şi nici nu are suficientă educaţie cât să poată obţine o slujbă ca lumea. Şi totuşi, datorită spiritului său de observaţie şi a limbii sale ascuţite, ea reuşeşte să facă o carieră în avocatură, convingându-i pe cei din jur să-i ajute pe oamenii care au nevoie de sprijin, dar nu ştiu cum să-l ceară.

 „Poveste după poveste“ , cu Irina Luca

Din 16 octombrie, în fiecare vineri de la ora 20.10, Irina Luca vă invită la „Poveste după poveste“ pentru a afla urmarea, după ani, a eroilor din reportajele care la un moment dat au ţinut capul de afiş al ştirilor, au făcut audienţă şi peste care, după un timp, s-a aşternut tăcerea sau uitarea. Poveste după poveste  redescoperă cele mai puternice reportaje produse în Televiziunea Română şi le caută urmarea, găsind personajele şi vorbind despre cursul vieţii lor după reportaj.

rina Luca FOTO TVR 2

image

Iuliana Marciuc revine cu „Destine ca-n filme“ 

Tot din 12 octombrie, la TVR 2 revin cu noi sezoane şi emisiunile tradiţionale, apreciate şi aşteptate de telespectatori. Fie că este vorba de subiecte noi şi inedite, abordări diferite, prezentări sau decoruri îmbunătăţite, aceste emisiuni sunt pregătite pentru a aduce publicului un sezon plin de atractivitate şi noutăţi. Amintim dintre acestea (în ordinea cronologică a difuzării) emisiuni precum: „Arta Fericirii“  (luni-vineri, de la ora 13.15 cu Mirela Vaşadi), „Ieri-Azi-Mâine“ (luni-vineri, de la ora 16.00 cu Corina Dănilă), „Destine ca-n filme“ (în fiecare marţi, de la ora 21.00, cu Iuliana Marciuc), „Arte, carte şi capricii“ (vinerea, de la 21.00, cu Liana Stanciu), „Mic dejun cu campion“ (sâmbăta, de la ora 9.30 cu Daniela Zeca Buzura), „Ferma“ (duminica de la ora 9.00), „A doua emigrare“ (duminica de la ora 12.30), „D’ale lu’ Mitică“ (duminica de la ora 17.00), „Drumul lui Leşe“ ( duminica, de la 18.30).

Corina Dănilă FOTO TVR 2

image

TVR 2 continuă şi în această toamnă să fie singura televiziune care aduce publicului spectacole de teatru în fiecare seară de luni şi păstrează în oferta sa „brandurile“ postului dedicate cinefililor: „Telecinemateca“Telecinematecafiecare miercuri seara), Filmul de artă (în fiecare sâmbătă seara) şi (în fiecare miercuri seara), Filmul de artă (în fiecare sâmbătă seara) şi „Duminica filmului românesc“ .

TV


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri