Telejurnalul TVR se schimbă: un format îmbunătăţit şi noi formule de prezentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din 14 septembrie, Telejurnalul TVR va avea un format îmbunătăţit, formule noi de prezentare şi pachet grafic nou, potrivit unui anunţ al postului public.

Mai mult decât atât, Telejurnalul de seară şi cel de la ora 14.00 vor avea un singur prezentator.

„Ceea ce vreau să obţinem în primul rând este credibilitatea acestui produs. Vreau ca Telejurnalul TVR să se afirme ca alternativă solidă la oferta de emisiuni de ştiri de pe piaţa de televiziune de la noi. Conţinutul Telejurnalului se va concentra mai mult pe subiecte cu impact social, subiecte care vorbesc despre schimbări importante în viaţa noastră de zi cu zi“, spune Raluca Stroe Brumariu, director al Departamentului Ştiri şi Emisiuni Sportive al TVR. 

Astfel, din 14 septembrie, Mihai Constantin va prezenta Telejurnalul de ora 20.00, principala emisiune informativă a postului TVR 1, în timpul săptămânii, urmând ca Radu Tudor (de cinci ani prezentator al Telejurnalului matinal) să le dea întâlnire telespectatorilor în weekend, la aceeaşi oră. Telejurnalul va încorpora şi ştirile sportive, care vor fi prezentate de Dorina Florea, de luni până vineri.

image

Radu Tudor este de cinci ani prezentatorul Telejurnalului matinal FOTO TVR

La pupitrul Telejurnalului de la ora 14.00 se va afla în continuare Teodora Popa, Telejurnalul de la 14.00 fiind difuzat de TVR 1 tot de luni până duminică. 

image

Teodora Popa va continua să prezinte Telejurnalul de la ora 14.00 FOTO TVR 

Noutăţi sunt şi la Telejurnalul matinal, unde formula de prezentare îi va reuni pe Lavinia Adam (în echipa Telejurnalului matinal din 2005) şi Vlad Arhire, prezentator şi comentator sportiv al TVR. Telejurnalul matinal revine la durata de două ore din 15 septembrie şi va aduce telespectatorilor informaţii relevante, meteo şi sport în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 7.00.

Interviurile şi Reportajele Telejurnalului, realizate de echipa Ştirilor TVR, vor fi difuzate din această toamnă sâmbăta, în intervalul 21.00-21.30. Şi tot Departamentul Ştiri şi Emisiuni Sportive mai pregăteşte pentru această toamnă o linie de talk-show-uri, difuzate de luni până vineri de la ora 19.00. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite