„Starea Naţiei“ revine la Prima TV. Ce noutăţi aduce cel de-al nouălea sezon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dragoş Pătraru FOTO Prima TV
Dragoş Pătraru FOTO Prima TV

Emisiunea „Starea Naţiei“, realizată de Dragoş Pătraru (42 de ani), revine la Prima TV cu cel de-al nouălea sezon.

Din 31 august Starea Naţiei revine cu un nou sezon la Prima TV. Emisiunea va fi difuzată, de luni până joi, de la ora 22.00, la Prima TV.

Despre acest nou sezon Dragoş Pătraru spune: Vor reveni scenetele, dar cu mai multe personaje, iar aici veţi vedea încă din prima emisiune despre ce este vorba. Apoi, vom avea reportaj cel puţin o dată pe săptămână, iar pentru duminică, «Starea naţiei Special», emisiunea în care luăm un singur subiect şi-l întoarcem pe toate părţile, am încheiat în vara asta o colaborare cu colegii noştri Diana Oncioiu şi Vlad Stoicescu, de la organizaţia Dela0.ro. Pentru că noi credem că e nevoie de multă experienţă, de resurse serioase, atât materiale, cât şi de timp, pentru a le putea oferi telespectatorilor noştri, săptămânal, o perspectivă cât mai corectă şi cât mai completă asupra unor subiecte importante, de multe ori nediscutate suficient sau aşa cum trebuie, în spaţiul public. Şi nouă e şi rubrica lui Radu Hângănuţ, «Măcelăria de Fake-news», care va fi şi pe Prima TV şi care s-a mişcat bine pe online, în această vară. Şi ar mai fi lucruri, vor arăta foarte frumos lucrurile pe Prima TV din această toamnă.

„Vax populi“ şi „Ceasul bun“, nelipsite 

Se întoarce şi celebra rubrică Vax populi, pentru că este nevoie să ne aducem permanent aminte unde suntem, nivelul la care ne aflăm, ca societate, şi să începem construcţia de la ceea ce suntem şi ceea ce avem“, spune Dragoş Pătraru.

El adaugă: „Apoi, desigur, rămâne «Ceasul bun», pentru că telespectatorii noştri au reuşit să schimbe pur şi simplu destinele unor familii sau măcar ale unor copii din familii sărace. Ştim că nu e de ajuns, ştim că activitatea asta de caritate face şi destul rău într-o societate în care noi, cetăţenii, luăm locul statului, iar statul înţelege de aici că nu mai e treaba lui să-şi îndeplinească atribuţiile. Dar dacă fiecare ar avea grijă să ajute pe cineva de lângă el, atunci am fi împreună într-o lume mai bună. Şi ne-am simţi cu toţii mai bine.

În ce alte proiecte va fi implicat Dragoş Pătraru 

„Continuăm cu «Şcoala naţiei», unde vom trage tare anul ăsta, atât pe zona de masterclass, cât şi pe alte două zone pe care le considerăm importante: zona şcolară şi cea de cetăţenie. În zona şcolară am găsit deja profesori (unii deja au început să predea pe Şcoala naţiei) care ne vor ajuta să punem la punct două pachete, pachetul Capacitate şi pachetul Bac, care vor fi puse complet gratuit la dispoziţia tuturor copiilor, astfel încât ei să înveţe în ritmul lor, de la oameni cu har, care nu îi trag de urechi, nu ţipă la ei, nu le pun note, ci doar vor să îi ajute să treacă de examene, fără să dea zeci de mii de lei la «meditaţii», ca să-şi facă alde Iohannis cinci case.

dragos patraru foto prima tv

De asemenea, continuăm proiectul «Starea sănătăţii», care s-a bucurat de mare succes atât la Prima TV, cât şi pe zona de online, vom scoate cartea despre nutriţie în această toamnă, iar cu banii obţinuţi vom finanţa un alt proiect pe care l-am definitivat în această vară, «Editura naţiei». Pentru că se traduc prea puţine cărţi despre marile întrebări care se pun şi la care se încearcă răspunsuri în lume, iar cele care se traduc fie sunt traduse prea târziu, fie sunt incredibil de scumpe pentru buzunarele românilor. Vrem să punem umărul la rezolvarea acestei probleme, printr-o organizaţie care nu îşi propune să funcţioneze pentru profit, ci pentru a aduce mai multă cunoaştere, mai multă informaţie relevantă la preţuri accesibile pentru cei care preferă să citească în limba română.

Şi tot ca noutate avem «Starea planetei», unde colega mea Alexandra Corbu, va aborda subiecte care ţin de sănătatea planetei, prea puţin discutate serios în spaţiul românesc. Şi reluăm şi Starea muncii, cu expert în relaţii de muncă Victoria Stoiciu, pentru că am întrerupt proiectul când a început pandemia. Am deschis în această vară şi Cafeneaua naţiei, la Ploieşti, de aici vom extinde conceptul, de cafenea cu cafea proaspăt prăjită în local, restaurant vegetarian, bibliotecă cu 1000 de cărţi recomandate de noi şi cămin cultural, cu sală de spectacole (teatru, stand-up, concerte, lansări de carte, conferinţe).“, a explicat Dragoş Pătraru. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite