Serialul românesc „Bani negri (pentru zile albe)“, lansat anul acesta de HBO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serialul „Bani negri (pentru zile albe)“, scris şi regizat de Daniel Sandu, producţie HBO Europe realizată în România, va avea premiera anul acesta la HBO şi pe HBO GO.

Doi prieteni glumesc despre jaful pe care vor să-l comită. Gluma se întoarce împotriva lor, când discuţia le este auzită şi interpretată greşit. Cei doi ajung în situaţia de a planifica şi executa jaful perfect. Sunt complet nepregătiţi, atât pentru această lovitură, cât şi pentru consecinţele ei.

Din distribuţie fac parte Alexandru Papadopol, Cristian Bota, Medeea Marinescu, Gavril Pătru, Valeriu Andriuţă, Adriana Irimescu, Maruca Băiaşu şi Iulia Dinu.

Daniel Sandu a debutat în lungmetraj în 2017, cu „Un pas in urma serafimilor“, care a fost nominalizat la 15 categorii ale Premiilor Gopo şi a câştigat 8 trofee, inclusiv pentru Cel mai bun film, Cel mai bun scenariu şi Cel mai bun regizor

Sandu este unul dintre scenariştii serialului HBO Europe „Hackerville“.

Filmările pentru „Bani negri (pentru zile albe)“ au avut loc în 2019, în Piatra Neamţ, Oneşti şi Bucureşti. 

Producători executivi HBO Europe sunt Johnathan Young şi Antony Root, iar producători sunt Alina David şi Silvia Popescu. Tudor Reu este producător din partea Mobra Films.

„Bani negri (pentru zile albe)“ va avea premiera în acelaşi timp în toate teritoriile HBO Europe.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite