Răzvan Dumitrescu pleacă de la Antena 3 CNN după 16 ani: „Rămân în presă și voi fi mereu alături de voi, dar într-un alt mod”

0
0
Publicat:

Jurnalistul Răzvan Dumitrescu a anunțat, în direct, că părăsește Antena 3 CNN, după 16 ani petrecuți în cadrul postului de televiziune. Anunțul a fost făcut la finalul emisiunii „Subiectiv”, ediție care a marcat și încheierea colaborării sale cu postul.

Jurnalistul Răzvan Dumitrescu. FOTO: Facebook
Jurnalistul Răzvan Dumitrescu. FOTO: Facebook

„De 16 ani, realizez emisiuni la Antena 3, apoi la Antena 3 CNN. Au fost 16 ani intenși, conectat non-stop la evenimentele pe care le-am trăit împreună. (...) Astăzi nu a fost doar ultima ediție a emisiunii «Subiectiv», ci, în același timp, și ultima emisiune pe care am realizat-o la Antena 3 CNN”, a declarat Răzvan Dumitrescu.

Jurnalistul le-a mulțumit colegilor, invitaților și telespectatorilor pentru încrederea acordată de-a lungul anilor și a precizat că nu se retrage din presă.

„Rămân în presă și voi fi mereu alături de voi, dar într-un alt mod. Veți afla detalii în curând”, a transmis acesta.

Înainte de anunțul făcut în direct, Dumitrescu a lăsat să se înțeleagă, printr-o postare pe Facebook, că urmează o schimbare importantă în cariera sa, notează DC News. 

Răzvan Dumitrescu este unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști de televiziune din România. De profesie inginer electronist, el a ajuns în televiziune la începutul anilor ’90, după ce a susținut o probă de voce la TV SOTI. De-a lungul carierei a lucrat pentru publicații și instituții media precum Flacăra, Curentul, Lumea Magazin, Mediafax, PRO FM, TVR, B1 TV și Realitatea TV.

De asemenea, împreună cu analistul politic Bogdan Chirieac, a fondat platforma de știri DC News, unde realizează în prezent emisiunea „Ce se întâmplă”.

Plecarea sa de la Antena 3 CNN pune capăt unei colaborări începute în urmă cu 16 ani, însă jurnalistul a lăsat de înțeles că va continua să fie activ în spațiul media și că va anunța în curând următorul său proiect.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite