Pro TV, lider de audienţă în prima jumătate a anului 2015: care au fost producţiile preferate ale românilor
0
Pro TV conduce în clasamentul posturilor de televiziune cu cele mai bune audienţe din 2015 atât datorită producţiilor deja consacrate, cât şi a emisiunilor noi.
Din topul 20 al programelor din prima jumătate a acestui an, 17 sunt producţii Pro TV. Ştirile Pro TV, filmele, meciurile de fotbal, serialul „Las Fiebinţi“ şi show-urile „Sunt celebru, scoate-mă de aici!“, „Românii au talent“ şi „Ferma Vedetelor“ au fost cele care au ţinut telespectatorii în faţa televizoarelor şi care au condus topul celor mai urmărite programe.
În perioada ianuarie-iunie 2015, rezultatele de audienţă obţinute de Pro TV au întărit poziţia de lider al televiziunilor din România. Pe perioada întregii zile, postul din Pache Protopopescu a înregistrat în rândul publicului comercial din mediul urban, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 49 de ani, o medie de 3.9 puncte de rating şi 19.6% cotă de piaţă, în timp ce televiziunea clasată pe locul secund a obţinut 3 puncte de rating şi 15% cotă de piaţă. În prime-time (interval de maximă audienţă – n.red.), Pro TV a obţinut o medie de 10 puncte de rating şi 24.5% cotă de piaţă, iar televiziunea situată pe locul doi a înregistrat 5.6 puncte de rating şi 13.8% cotă de piaţă.
„În 2014, Pro TV a obţinut cele mai bune rezultate de audienţă din ultimii zece ani. Şi în 2015 sunt convins că finalul de an ne va aduce rezultate foarte bune, fapt confirmat şi de trendul din primele şase luni ale acestui an. Grila de primăvară a fost marcată de noutăţi absolute, precum proiectele noi «Sunt celebru, scoate-mă de aici!» şi «Ferma Vedetelor», alături de strategia nouă de programare tip strip, în zile consecutive în acelaşi slot orar, care a fost un succes de business şi a crescut loialitatea telespectatorilor“, a declarat Aleksandras Cesnavicius, directorul-general al postului.

Juriul show-ului „Românii au talent“, cel mai urmărit program din 2015: Bebe Cotimanis, Mihaela Rădulescu, Andra şi Andi Moisescu FOTO Pro TV
Topul programelor difuzate în perioada ianuarie-iunie 2015 a fost condus de „Românii au talent“, cu o medie de 18.1 puncte de rating şi 45.6% cotă de piaţă. Pe locul doi s-a situat reality-show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici!“, care a înregistrat 14.9 puncte de rating şi o cotă de piaţă de 30.7%. Pe locul trei s-a clasat serialul „Las Fierbinţi“, cu o medie de 12.5 puncte de rating şi 28.4% cotă de piaţă, urmat de meciurile din Cupa României, care au obţinut o medie de 11.7 puncte de rating şi 27.4 cotă de piaţă. Filmele difuzate la Pro TV în prime-time (duminica, joia, marţea şi miercurea) ocupă următoarele patru poziţii, iar pe locul nouă este emisiunea „Ferma Vedetelor“, care a înregistrat o medie de 9.6 puncte de rating şi 23.7% cotă de piaţă.
Topul continuă tot cu producţii difuzate la Pro TV: filme (lunea, vinerea), vremea şi sportul din cadrul Ştirilor de la ora 19.00, Ştirile Pro TV de la ora 19.00, iar singurele poziţii ocupate de producţii difuzate de altă televiziune ocupă locurile 17, 18 şi 19.

Serialul „Las Fierbinţi“ a ocupta locul al treilea în topul celor mai urmărite programe din prima jumătate a anului FOTO Pro TV
„Pro TV va investi în 2015 cu 50% mai mult în producţii locale decât în anul precedent. Producţiile sunt un element diferenţiator de brand, iar pentru mine puterea brandului Pro TV este extrem de importantă şi îmi doresc să o consolidăm prin păstrarea creativităţii şi încorporarea inovaţiei în tot ceea ce facem. Există o structură sustenabilă a departamentului de producţie, care asigură atât eficienţă, cât şi calitate. Producţiile din grilă sunt acoperite atât de echipa internă de specialişti, cât şi prin case de producţie externe precum Media Factory («MasterChef»), Zucchero («Visuri la cheie» şi «Super Trip»), Constantin («Vine CHEFul!» şi «Lecţii de viaţă»), Red Spike («Apropo TV») şi Frame Film («Las Fierbinţi»)“, a explicat Aleksandras Cesnavicius.
În prima jumătate a anului, principalul jurnal de ştiri al zilei, cel de la ora 19.00, a obţinut o medie de 8.2 puncte de rating şi 23.5% cotă de piaţă. Televiziunea de pe locul doi a înregistrat numai 5 puncte de rating şi o cotă de piaţă de 14.3%.
„Ştirile sunt coloana vertebrală a Pro TV, câştigând încrederea telespectatorilor prin respectarea celor mai înalte standarde de jurnalism, etică şi profesionalism. Profesionalismul echipei Ştirilor Pro TV a fost confirmat de-a lungul timpului prin furnizarea de informaţii de încredere şi prin importantele campanii lansate. România din Regatul Unit, Sănătate şi Respect şi Există viaţă după cutremur, dezvoltată în parteneriat cu UNICEF, sunt câteva exemple de iniţiative ale echipei Ştirilor Pro TV. Echipa ştirilor va continua să stabilească cele mai ridicate standarde de jurnalism, profesionalism şi reputaţie pe piaţa de televiziune, continuând să fie principalul pilon de conţinut şi contribuind la consolidarea brand-ului Pro TV“, a spus Cesnavicius.

Reality-show-ul „Ferma Vedetelor“ a fost câştigat de DJ-ul George Vintilă FOTO Pro TV
Pro TV a ţinut românii în faţa televizoarelor cu show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici!“, găzduit de Cabral şi Mihai Bobonete şi care a fost transmis live din Africa de Sud, în timp ce „Ferma Vedetelor“ a obţinut 97% leadership în cele trei luni de difuzare (martie – mai).
„Grila Pro TV conţine toate producţiile consacrate, deja cunoscute de telespectatori, însă a adus şi producţii noi, formate de top difuzate în prime-time. De asemenea, există mai mult conţinut local difuzat în timpul zilei, care să răspundă preferinţelor publicului feminin şi tânăr. Publicul fidel Pro TV va beneficia în continuare de conţinut relevant pe care îl apreciază, precum ştiri, filme, competiţii sportive importante şi show-uri grandioase“, a completat CEO-ul Pro TV, Aleksandras Cesnavicius.