Poziţia oficială Pro TV: „Postul Acasă TV continuă să îşi scrie istoria cu cifre profitabile“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Postul de televiziune Acasă
TV s-a lansat la 2 februarie 1998 şi era perceput ca un canal de
nişă, special pentru femei
Postul de televiziune Acasă TV s-a lansat la 2 februarie 1998 şi era perceput ca un canal de nişă, special pentru femei

Zvonul conform căruia postul de televiziune Acasă TV ar putea să fie vândut, să-şi schimbe numele şi investitorul, a fost dezminţit, astăzi, printr-o declaraţie oficială a reprezentanţilor postului de pe Bulevardul Pache Protopopescu.

„Pro TV S.A. dezminte informaţia conform căreia postul Acasă TV se va vinde. Postul continuă să îşi scrie istoria cu cifre profitabile, cu producţii care îşi ating targetul de succes propus şi cu planuri de dezvoltare“, se specifică în comunicatul oficial al trustului Pro TV cu privire la o eventuală vânzarea a canalului dedicat telenovelelor.

Al doilea cel mai importartant post de televiziune din familia Pro, scria ziarul Click, ar putea să ajungă în posesia altul proprietar, după ce, în prezent, Acasă TV trece printr-un proces de restructurare. Informaţia a venit la puţin timp după ce Adrian Sârbu şi-a dat demisia din funcţia de director executiv al CME. Chiar dacă Adrian Sărbu va mai fi angajat al CME până în 2014, compania mamă a trustului Pro s-a mişcat repede şi a desemant doi noi directori executivi. Astfel, Christoph Mainusch şi Michael Del Nin urmează să preia atribuţiile lui Adrian Sârbu.

Totodată, funcţia de director general al Pro TV S.A. i-a fost atribuit lui Aleksander Cesnavicius, care îşi va începe mandatul de la 1 decembrie 2013. Anca Budinschi, actualul Director General, va ocupa funcţia de Director Adjunct şi Director de Programe, ocupându-se cu preponderentă de partea creativă a businessului, potrivit unui comunicat al postului. 

Postul de televiziune Acasă TV s-a lansat la 2 februarie 1998 şi era perceput ca un canal de nişă, special pentru femei. Iniţial s-a numit Familia TV, fiind gândit ca un canal de familie care difuza telenovele şi emisiuni tematice. Numele i s-a schimbat în Acasă şi a fost postul care a lansat o mulţime de vedete, dar şi prima telenovelă românească, „Numai iubirea“, în 2004. De atunci, tot la Acasă TV s-au lansat şi alte telenovele de succes precum „Inimă de ţigan“, „Regina“ sau „Iubire şi onoare“.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite