Noi detalii despre matinalul prezentat de Maria Linda şi Dorin Chioţea la TVR 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maria Linda şi Dorin Chioţea sunt gazdele noului matinal al TVR 1, coordonat de producătorul Septimiu Sărăţeanu. Cei doi realizatori au oferit câteva detalii despre noul program al postului public.

Maria Linda şi Dorin Chioţea vor prezenta „1 Matinal“, care va debuta pe 17 aprilie şi va putea fi urmărit în direct la TVR 1 şi pe TVR+, în intervalul orar 07.00-10.00, de luni până vineri.

Descris drept „un magazin alert de informaţii, prezentate şi comentate într-o manieră caldă, degajată“, programul va conţine de la evenimente la meteo, de la trafic la călătorii şi spectacole, de la sport la economie, interviuri politice, cinema sau tehnologie, de la modă la sănătate şi frumuseţe.

„Ne propunem să fim surprinzători pentru că vedem viaţa ca pe o sumă a informaţiilor care ne înconjoară, interpretându-le sincer. Şi suntem de găsit într-un concept multimedia complet, pentru că ne-am propus să creăm şi să dezvoltăm comunităţi. Dimineaţa cu noi e o alegere cel puţin utilă. Hai la o cafea împreună“, este invitaţia pe care Dorin Chioţea o lansează telespectatorilor.

„«1 Matinal» este un format TV proaspăt, tonic, dinamic, cu informaţii şi explicaţii clare şi pertinente. Este un program pentru românii activi, care doresc să-şi înceapă ziua cu o atitudine pozitivă, conectaţi la cele mai importante evenimente ale zilei. Ne dorim ca oamenii să iasă din casă informaţi şi cu zâmbetul pe buze“, mărturiseşte, la rândul ei, Maria Linda, adăugând: „Mă bucur tare mult să mă alătur Televiziunii Române. Am găsit aici oameni pasionaţi şi talentaţi.“

Despre intrarea în echipa TVR, şi Dorin Chioţea o consideră onorantă pentru parcursul său profesional: „TVR înseamnă voci puternice, valori perene, tradiţie îndelungată, cunoaştere multilaterală. Profesionişti redutabili, cu principii solide, au misiunea de a produce informaţie onestă.“

Pe lângă gazdele emisiunii, cu noutăţi vin şi Eugen Rusu, care aduce cele mai proaspete oferte şi informaţii turistice, Loredana Iordache şi Mirela Nagâţ, cu ştiri culturale, iar cu sfaturi din domeniul fashion – beauty şi sănătate, Albertina Ionescu. În plus, „1 Matinal“ va face apel în fiecare dimineaţă la corespondenţi TVR din ţară, din Europa sau din lume, pentru ca telespectatorii să fie conectaţi la actualitatea internă şi internaţională. Show-ul de vineri este dedicat în mod special activităţilor de weekend, cum ar fi piaţa, meşteşugurile şi cultura.

TV

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite