Moise Guran, despre falsa alertă de cutremur a aplicaţiei Biziday: Nu am anticipat acest tip de farsă. E vina mea, am plecat de la o premisă greşită VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moise Guran a revenit cu lămuriri privind falsa alertă de cutremur emisă de aplicaţia Biziday, precizând că nu a anticipat „acest tip de farsă“ şi că a luat decizia ca aplicaţia să nu mai transmită alerte de cutremur. Totodată, jurnalistul a reiterat ideea că nu a fost o eroare a echipei şi a subliniat că este conştient de faptul că această întâmplare i-a afectat grav credibilitatea.

În textul intitulat „Cioc! Cioc! Aplicaţia Biziday nu mai transmite alerte de cutremur“ şi publicat pe blogul biziday.ro, Moise Guran a oferit câteva explicaţii după ce, vineri seară, în jurul orei 19.30, o alarmă falsă de cutremur cu o magnitudine de 10 grade pe scara Richter a alertat abonaţii aplicaţiei Biziday.

Moise Guran şi-a început textul prin a sublinia că cea mai de preţ armă a unui jurnalist este credibilitatea, iar a lui a fost afectată odată cu incidentul de săptămâna trecută. 

Moise Guran: „Alerta de cutremur nu a fost spartă, nu s-a declanşat accidental“

Jurnalistul susţine că în ceea ce priveşte securitatea aplicaţiei Biziday s-a făcut „cam tot ce se putea face“, iar alerta de cutremur a avut „un privilegiu separat“ întrucât este complet automatizată, ceea ce înseamnă că nu depinde de oameni.

   

„În toamnă, înainte de implementarea alertei şi de lansarea aplicaţiei, am mers cu un expert în securitate cibernetică la Institutul pentru Fizica Pământului şi am avut o discuţie legată de modul în care cooperăm şi ne securizăm în privinţa alertei de cutremur. Şi ne-am securizat bine! Rezultatul a fost că alerta de cutremur nu a fost spartă, ea nu s-a declanşat accidental. Mesajul trimis vineri seara nu a fost o alertă de cutremur“, scrie Guran pe biziday.ro

Moise Guran: „Cine a reuşit să facă asta a încercat să panicheze utilizatorii“

Jurnalistul îşi recunoaşte vina şi spune că îşi asumă responsabilitatea pentru faptul că s-a bazat pe faptul că aplicaţia este foarte bine securizată. Totodată, Guran ţine să sublinieze faptul că, deşi este o aplicaţie gratuită, Biziday nu este făcută „pe genunchi“ şi fără investiţii.

„Vă mărturisesc că acest tip de farsă nu l-am anticipat. Este vina mea şi îmi asum responsabilitatea. Am plecat de la premisa că noi suntem atât de bine securizaţi (cine îşi imaginează că dacă Biziday e o aplicaţie gratuită e făcută pe genunchi, de voluntari sau fără investiţii se înşeală grav) încât nu poate trimite altcineva decât noi o ştire. O notificare. Asta a fost vineri seara – o notificare în care putea să scrie că e un accident pe autostradă. Cine a reuşit să facă asta putea să scrie cuvinte injurioase sau putea să scrie că a murit Iliescu (cum am văzut apoi glume pe Facebook). În loc de asta, a ales să încerce să panicheze utilizatorii aplicaţiei, pe data de 3 martie, în preziua cutremurului din 1977, un moment în care pe toate televizoarele se vorbea de cutremur. De ce? Cui podest? Nu ştim încă, dar vom încerca să aflăm, am comandat un audit de securitate şi voi depunde o plângere la Poliţie. Vom reuşi? Eu vă pot promite că nu vom precupeţi niciun efort să aflăm şi să dăm chiar noi ştirea“, mai scrie Guran. 

Moise Guran: „Aplicaţia Biziday nu va mai transmite alerte de cutremur“

Acesta spune că ar fi preferat să fie greşeala echipei, să poată să-şi recunoască eroarea şi să prezinte scuze: „Dar nu este acesta adevărul. Vă promit că atunci când îl voi şti, îl voi spune.“

În încheiere, Guran anunţă că aplicaţia a fost deconectată de la serverele INFP, iar această decizie a fost luată pentru „a păstra credibilitatea aplicaţiei Biziday, căci responsabilitatea pe care noi ne-o putem asuma este legată de verificarea ştirilor şi informarea populaţiei în timp real. Suntem doar jurnalişti.“

   

TV

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite