Moartea personajelor din „Urzeala tronurilor“, metodă de „şantaj“ pentru a păstra liniştea la cursuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un profesor de matematică belgian, deranjat de faptul că studenţii lui făceau gălăgie în timpul cursului, a găsit o soluţie mai puţin ortodoxă pentru a-i face pe aceştia să păstreze liniştea: i-a ameninţat că le va dezvălui numele personajelor care mor în următorul sezon din „Urzeala tronurilor“.

Potrivit lepoint.fr, incidentul a fost relatat chiar de unul dintre studenţi, pe forumul francez DanstonChat.com.

„De mai multe ori, profesorul ne-a cerut să nu mai vorbim. La un moment dat, s-a oprit şi ne-a întrebat pe toţi din amfiteatru dacă urmărim «Urzeala tronurilor/Game of Thrones». Trei sferturi dintre cei prezenţi au ridicat mâna. Ne-a spus: «Presupun că urmăriţi serialul. Ei bine, aflaţi că eu am citit deja toate cărţile (pe baza cărora este realizat serialul - n.r.) şi atunci când faceţi prea mult zgomot în sală, voi scrie pe tablă numele următorului personaj care va muri în serial. Am cu ce să umplu tabla tot anul şi pot chiar să vă descriu fiecare moarte în parte»“, a dezvăluit acel student.

În faţa scepticismului elevilor său, profesorul de matematică a trecut la punerea în practică a ameninţării sale. „Întrucât nu mă credeţi, vă voi dezvălui chiar acum numele morţilor din sezonul al treilea pentru cei care nu l-au văzut încă“, a declarat profesorul, înainte de a scrie pe tablă lista (uriaşă) cu personajele care mor în acest serial de televiziune.

„Demoralizaţi, studenţii au tăcut imediat! A fost un fel de tăcere religioasă în timpul ultimei ore de curs“, a dezvăluit în închierea mesajului său acelaşi student, care consideră că profesorul lui de matematică este un geniu.

Întrucât incidentul a fost raportat de mai multe persoane care au folosit pseudonime pe acel forum francez, faptele nu pot fi verificate. Evenimentul par a fi totuşi plauzibil, ţinând cont de cultul din jurul acestei producţii a postului de televiziune HBO care înregistrează audienţe-record şi în care numărul personajelor care mor în fiecare sezon este într-adevăr unul foarte mare.

Cel de-al patrulea sezon al serialului „Urzeala tronurilor“ va avea premiera în România pe 7 aprilie pe postul HBO.

  

TV



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite