Mihai Eminescu şi Veronica Micle, într-un scheci, la „iComedy“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Eminescu, Cătălin Bordea, Veronica Micle şi Dan Capatos într-o emisiune specială „Un show Păcătos“ FOTO Antena 1
Mihai Eminescu, Cătălin Bordea, Veronica Micle şi Dan Capatos într-o emisiune specială „Un show Păcătos“ FOTO Antena 1

Mircea Badea, în calitate de invitat special, va prezenta emisiunea „iComedy“, alături de Mikey Hash, vineri, 22 noiembrie, de la ora 20.30, la Antena 1.

Realizatorul emisiunii „În gura presei“, Mircea Badea, profită de apariţia în show-ul de comedie pentru a-şi dovedi atât umorul, cât şi aptitudinile fizice

În echipa „iComedy“, alături de Mikey Hash, se vor afla, în varianta nouă, actriţele Andreea Perju şi Ana Odagiu, precum şi papagalul vorbitor Ruţă, mascota emisiunii. 

Şerban Pavlu,Vlad Corbeanu, Gabi Costin, Steliana Bălăcianu, Andreea Vasile, Vlad Drăgulin şi Daniel Buzdugan vor reveni în faţa telespectatorilor în scheciurile „Dan Diaconescu la Vatican“, „Sfârşitul lumii la Galaţi“, „Doza de Mihăiţă din Berceni“ şi într-un interviu muzical cu Iulia şi Mihai Albu

De asemenea, în ediţia din 22 noiembrie, telespectatori pot face o incursiune în timp, pentru a vedea cum ar fi arătat „Un show păcătos“ în vremea lui Mihai Eminescu. Astfel, în platourile lui Dan Capatos vor fi prezenţi Veronica Micle şi Mihai Eminescu, care vor vorbi în premieră despre scandalul amoros în care sunt implicaţi. „În urma unui material video realizat de paparazzi de la Dacia literară, Veronica a fost surprinsă în tandreţuri cu I.L. Caragiale. Iubita lui Eminescu a fost filmată în compania lui nenea Iancu, plimbându-se prin Pădurea Spânzuraţilor, iar scheciul a fost realizat cu participarea lui Dan Capatos“, se afirmă într-un comunicat.

icomedy

Mikey Hash şi Mircea Badea vor înghiţi scorţişoară FOTO Antena1

Momentul culminant al serii, după cum susţin reprezentanţii postului, va fi acela în care Mircea Badea, la rubrica „iTupeu“, va trebui să înghită o linguriţă de scorţişoară. „Mi-am zis că la câte prostii am făcut, ce mai contează încă una. Am înţeles că, după o chestie d-asta, corpul are o reacţie de respingere foarte puternică, faci ca toate visele, tuşeşti, te chinui“, a declarat Badea. 

Reacţia lui Mircea Badea, după ce a înghiţit condimentul, va putea fi văzută mâine, de la ora 20.30, la Antena 1.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite