Maratonul Antenelor: câţi români s-au uitat la emisiunea lui Mihai Gâdea, după condamnarea lui Dan Voiculescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timp de cinci ore şi jumătate, Mihai Gâdea şi vetelele posturilor Antena 1 şi Antena 1 au comentat sentinţa din dosarul ICA
Timp de cinci ore şi jumătate, Mihai Gâdea şi vetelele posturilor Antena 1 şi Antena 1 au comentat sentinţa din dosarul ICA

Emisiunea-maraton transmisă vineri seara la Antena 3 şi Antena 1 (20.00-01.30), în care realizatori şi prezentatori de la cele două posturi au comentat sentinţa lui Dan Voiculescu, a fost urmărită, în total, de 1,3 milioane de români, scrie paginademedia.

Timp de cinci ore şi jumătate, Mihai Gâdea a moderat o emisiune în care toate vedetele celor două posturi, dar şi diverşi comentatori şi invitaţi au „disecat“ pedeapsa de zece ani de închisoare, primită de Dan Voiculescu în dosarul ICA, dar şi celelalte măsuri judecătoreşti, printre care confiscarea sediului Antenei 3.

Emisiunea de la Antena 3, preluată şi de Antena 1, a adunat, cumulat pe cele două posturi, o medie de 1,3 milioane de telespectatori pe minut, la nivelul întregii ţări. Antena 3 a avut, în medie pe minut, 904.000 de privitori, în timp ce Antena 1 a fost urmărită de 520.000 de telespectatori, potrivit Pagina de Media. Împreună, cele două posturi au fost peste Pro TV, urmărit de 1.005.000 de români. Individual, însă, postul din Pache Protopopescu, care a transmis în acest interval orar două  filme („Masca lui Zorro“ şi „Predator“) s-a impus în topul audienţelor la nivelul publicului din întreaga ţară.

La nivelul targetului urban, Antena 3 s-a clasat pe prima poziţie (627.000 de telespectatori), urmată de Pro TV (535.000 de privitori) şi de Antena 1 (264.000 de telespectatori), mai scrie paginademedia.ro.

În platou s-au aflat atât oameni din echipa tehnică, de la machiaj, iar prin telefon au intrat în direct mai multe personalităţi ale vieţii publice.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Dan Voiculescu, primul în topul foştilor demnitari condamnaţi la închisoare

Dosarul „ICA”. Dan Voiculescu a ajuns la Rahova după ce a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Sediile Antena 3 şi Grivco, confiscate

Dan Voiculescu (67 de ani) a ajuns la Penitenciarul Rahova după ce a fost condamnat la 10 ani de închisoare. De asemenea, şi ceilalţi condamnaţi la închisoare cu executare în dosarul „ICA” au fost duşi în arest. Curtea de Apel Bucureşti a dat, vineri, sentinţa definitivă în acest caz. Cu această ocazie, judecătorii au decis să-i confişte lui Dan Voiculescu mai multe terenuri, dar şi imobilul în care se află postul Antena 3.

Sentinţă definitivă în dosarul „ICA”. Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare cu executare

Omul de 

AFACERI

image

 Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare în dosarul „ICA” în care era acuzat de spălare de 

BANI

image

. Magistraţii au decis respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice în cazul omului de 

AFACERI

image

.

Cine este Dan Voiculescu. Cum s-a împărţit între politică şi afaceri unul dintre cei mai bogaţi români

Dan Voiculescu, fondatorul Partidul Conservator (Partidul Umanist Român în 1992), este un personaj controversat, care şi-a împărţit activitatea între 

AFACERI

image

 şi lumea politică. A fost ales senator în trei legislaturi, iar în 2013 a renunţat la viaţa politică dându-şi demisia din Parlament.

Averea familiei Voiculescu este de 120 de milioane de euro. Din declaraţia de avere: Dan Voiculescu, un pensionar cu un apartament, dar cu conturi grase

Averea familiei lui Dan Voiculescu, care a primit astăzi sentinţa în dosarul ICA, este estimată la 120 de milioane de 

EURO

image

 şi ocupă locul 24 în clasamentul „Forbes 500 Miliardari“, publicat în toamna anului trecut. Potrivit declaraţiei de avere însă, Voiculescu este un fost senator, cu o pensie lunară de 2.700 de lei, dar cu sume importante în conturi.

Ce rămâne în urma lui Dan Voiculescu: trei secvenţe de la arestarea unui mogul media

Printre jurnaliştii prezenţi la intrarea în clădirea unde se predase Dan Voiculescu, au fost şi câţiva dintre angajaţii săi. Pentru aceştia, 8 august 2014 va rămâne în istoriile personale ca o zi extrem de confuză.

Dumitru Ghiorghiu, expertul dat afară din DNA, se face scut pentru inculpatul Dan Voiculescu

Un fost expert al DNA, dat afară pentru grave abateri disciplinare a sărit în apărarea lui Dan Voiculescu în studiourile Antena 3. Dumitru Gheorgiu a fost demis din Direcţia Naţională Anticorupţie pentru că divulga date secrete din dosare mediului politic, îşi urmărea colegii şi îi înregistra pe ascuns.

TV



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite