„Mamaia Copiilor“ revine la TVR cu o nouă ediţie. Cine prezintă festivalul FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul Naţional de Creaţie şi Interpretare „Mamaia Copiilor“ a ajuns la ediţia a XVIII-a şi va avea loc Piaţeta Cazino Mamaia. În concurs s-au înscris peste 150 de copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 4 şi 17 ani.

Festivalul de muzică pentru copii şi adolescenţi, „Mamaia Copiilor“ va fi transmis de TVR între 10 şi 13 iulie 2018 şi va fi prezentat de actriţa Diana Dumitrescu, originară din Constanţa.

„Este o plăcere şi o onoare să mă aflu alături de atâţia copii talentaţi. Eu sunt din Constanţa şi îmi amintesc că la vârsta lor nu am ratat nicio ediţie a Festivalului de la Mamaia. Mă bucuram de spectacol şi îmi doream să urc pe scenă. Acum mă voi afla alături de tinerii artişti şi voi vedea cum visul lor devine realitate“, a spus Diana Dumitrescu.

„Sperăm să fie cea mai bună ediţie, mai ales că Festivalul «Mamaia Copiilor»  revine, după mai mulţi ani, aproape de mare. Suntem siguri că Festivalul se va bucura de un public numerous“, a spus Dan Manoliu, regizor artistic şi producător TVR.

Diana Dumitrescu FOTO TVR 

Imagine indisponibilă

Programul festivalului

Secţiunile de interpretare şi de creaţie vor avea loc în zilele de marţi, miercuri, joi şi vineri (10, 11, 12 şi 13 iulie 2018), de la ora 20.00 (partea I) şi de la orele 21.00 şi 22.00 (partea a II-a şi, respectiv, partea a III-a).

Sâmbătă, 14 iulie, iubitorii muzicii pop îi vor putea aplauda pe câştigătorii de anul acesta în cadrul Galei Laureaţilor, începând cu ora 20.00 (partea I) şi de la ora 21.00 (partea a II-a). Toate transmisiunile vor fi în simulcast la TVR 2, TVR Internaţional şi TVR Moldova.

Primele două seri de concurs (10 şi 11 iulie) vor fi transmise la TVR HD în 11 şi 12 iulie de la ora 16.00, urmând ca restul transmisiunilor la TVR HD să fie, apoi, în simulcast cu celelalte posturi.

Festivalul Naţional de Creaţie şi Interpretare Mamaia Copiilor a fost iniţiat de compozitorii Aurel Manolache şi Dumitru Lupu în anul 2001, cu scopul de a promova creaţiile muzicale ale copiilor şi adolescenţilor din România.

TV

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite