Lansări DVD

Veronika este o femeie frumoasă, care are o slujbă perfectă şi un viitor nemaipomenit. Ea se crede incapabilă de a se limita la regulile impuse de societate şi consideră că a trăit tot ceea ce ar fi putut fi mai frumos, aşa că acum nu mai are motive să rămână în viaţă.
Veronica se hotărăşte să moară
Regie: Emily Young; Distribuţie: JSarah Michelle Gellar, Jonathan Tucker, David Thewlis
Femeia încearcă să se sinucidă, iar prima sa tentativă eşuează şi se trezeşte într-un spital de boli mentale, unde află că mai are doar cinci zile de trăit. În spital, Veronika întâlneşte oameni care sunt consideraţi nebuni şi care nu se conformează regulilor societăţii din afara spitalului. Ea ajunge să se împace cu soarta sa, constatând ce înseamnă cu adevărat să trăieşti viaţa din plin.
Gamer - Jocul supravieţuirii
Regie: Brian Taylor, Mark Neveldine Distribuţie: Gerard Butler, John Leguizamo, Michael C. Hall, Milo Ventimiglia,
Filmul înfăţişează o lume a viitorului, ciudată, în care orice dorinţă poate fi îndeplinită prin intermediul unor jocuri pe calculator. Noile metode de divertisment au evoluat într-un hibrid extrem de periculos, iar oamenii folosesc manipularea prin reţelele de jocuri pe calculator.
Destinaţie finală
Regie: David R. Ellis; Distribuţie: Bobby Campo, Shantel VanSanten, Krista Allen
Nick are darul premoniţie. El primeşte semne care anunţă o catastrofă şi încearcă să-şi protejeze prietenii. El crede că a păcălit moartea, dar grupul său de prieteni este expus pericolelor de tot felul. În timp ce premoniţiile continuă, supravieţuitorii dezastrului încep să moară în condiţii misterioase.
Greta
Regie: Nancy Bardawil; Distribuţie: Hilary Duff, Ellen Burstyn, Melissa Leo
Greta este o chelneriţă care se îndrăgosteşte de Julie, un bucătar ambiţios şi coleg al gretei. Relaţia lor este o iubire interzisă. Când bunici Gretei, Katherine şi Joseph, află de Julie, ei se opun acestei relaţii şi fac tot ce le stă în putinţă să-i despartă pe cei doi tineri. Problema este trecutul întunecat al lui Julie.
Pandorum
Regie: Christian Alvart; Distribuţie: Dennis Quaid, Ben Foster, Cam Gigandet
Bower şi Payton se trezesc abandonaţi pe o navă, fără să ştie cine sunt, de cât timp sunt acolo şi care este misiunea lor. Ei descoperă că nu sunt singuri, iar situaţia în care se află e în realitate gravă. Odată cu dezlegarea secretelor, cei doi astronauţi înţeleg că supravieţuirea omenirii depinde de ei.
Mafia din Staten Island
Regie: James DeMonaco; Distribuţie: Ethan Hawke, Vincent D'Onofrio
Sully Haverson este un curăţător de fose setice. El se ruşinează de IQ-ul său scăzut şi fură o sumă mare de bani din seiful celui mai periculos mafiot din oraş, pentru a-i oferi iubitei sale un cămin confortabil şi şansa de a se feriliza in vitro. La rândul său, mafiotul vrea să intre în Cartea Recordurilor cu orice chip.























































