Gala MTV Europe Music Awards 2015 se vede în direct pe MTV România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gala MTV Europe Music Awards (EMA) 2015, desfăşurată pe 25 octombrie la Milano, va fi transmisă în direct de MTV România, de la ora 22.00. VJ Oana Tache, trimisul special MTV România la Milano, va comenta cele mai importante momente din timpul evenimentului şi va intra în culisele show-ului.

„Pentru mine este o onoare să reprezint România şi MTV România pentru a 5-a oară la MTV EMA şi să îi aduc Innei trofeul pentru  Best Romanian Act, direct de la Milano.  Mă simt de parcă aş fi primit şi eu un premiu având în vedere că urmează să îi văd pe scena MTV pe: Ed Sheeran, Rudimental, Jason Derulo, Ellie Goulding şi Pharell Williams. Promit să mă întorc cu cele mai cool suveniruri pentru fanii MTV“, a declarat VJ Oana Tache.

Oana a fost trimisul special MTV România în 2009 la Berlin, în 2010 la Madrid, în 2013 la Amsterdam, în 2014 la Glasgow, iar acum este gata să ia cu asalt Milano şi să împărtăşească cu telespectatorii experienţa din culisele MTV EMA.

De-a lungul timpului, Oana Tache a realizat interviuri cu numeroşi artişti, precum Shakira, Katy Perry, Pete Wentz, Placebo, Jonas Brothers, Green Day, Tokio Hotel, Joss Stone, Daniel Merriweather, Pixie Lott, Elena Paparizou, Dima Bilan, Backstreet Boys, David Guetta, Shaggy, Armin Van Buuren, Faithless, FatBoySlim, Paul Van Dyk sau Tiesto.

Inna are Best Romanian Act

În urma voturilor fanilor, Inna a fost desemnată câştigătoarea categoriei Best Romanian Act 2015 la MTV European Music Awards. Smiley a fost doar la câteva zeci de voturi distanţă de cea mai populară artistă dance din Europa, anunţă postul de televiziune MTV.

Inna a primit trofeul de la reprezentanta MTV România, VJ Oana Tache. Cântăreaţa a câştigat acest premiu şi în 2009, aflându-se printre finaliştii MTV EMA de la Berlin. Dar cursa nu se opreşte aici! Inna este în cărţi şi la categoria MTV EMA Wordwide Act: Europe.

„Sunt foarte fericită. Acest premiu este al vostru, al fanilor mei, cei care m-aţi votat, mă susţineti mereu şi îmi ascultaţi muzica. Sper să îmi fiţi alături şi în următoarea etapă şi să mă votaţi pentru Worldwide Act: Europe. Voturile voastre îmi pot aduce un premiu MTV, la Milano, pe 25 octombrie. Mulţumesc, MTV“, a declarat Inna.

Nominalizări MTV Europe Music Awards 2015

La nivel european, cântăreaţa Taylor Swift (25 de ani) este liderul incontestabil, cu nouă nominalizări, inclusiv la categoriile Best Song/ Cel mai bun cântect, Best Female/ Cea mai bună cântăreaţă, Best Video/ Cel mai bun videoclip („Bad Blood“) şi Best Live Act/ Cel mai bun show live.

Cântăreţul canadian Justin Bieber (21 de ani) se numără şi el printre favoriţii galei MTV EMA 2015, cu cinci nominalizări – Best Pop/ Cel mai bun artist pop, Best Male/ Cel mai bun cântăreţ,  Best Collaboration/ Cea mai bună colaborare, Biggest Fans şi Best Look.

Lista completă a nominalizărilor la gala MTV EMA 2015 poate fi consultată aici.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite