„Efect 30“, un serial autentic românesc
0Începând cu 25 octombrie, de la ora 22.00, Prima TV dă startul celei mai ambiţioase producţii, serialul „Efect 30“. Andreea Raicu, Ana-Maria Lazăr, Adriana Butoi şi Mihaela Mihăescu sunt cele patru eroine care vor vorbi despre viaţa, dragostea şi cariera femeii de 30 de ani.
Adevărul: La un pas de lansare. Emoţii mari sau dimpotrivă?
Andreea Raicu: Am emoţii, mai mari decât am avut pentru orice alt proiect. Este şi normal şi sunt nerăbdătoare să văd reacţia publicului.
Este primul tău rol într-un serial. Cum ţi se pare această experienţă?
Minunată, complexă, nouă în fiecare zi. Este mult mai mult decât mă aşteptam, din toate punctele de vedere. Lunile pe care le-am petrecut învăţând şi filmând au meritat pe deplin tot efortul.
Cum ne influenţează experienţele anterioare viaţa actuală?
Din punctul meu de vedere, sunt cruciale. Tot ce am trăit până în urmă cu câţiva ani a avut mai degrabă valoare de experienţă în sine. După 25 de ani am început să privesc lucrurile în profunzime, să caut să înţeleg de ce anumite momente au avut anumite deznodăminte.
Cum vede personajul Andreea dragostea la 30 de ani? Dar Andreea Raicu?
Ca să-ţi răspund la aceast întrebare, trebuie să o pun pe Andreea în contextul în care şi-a format imaginea despre dragoste. Andreea Zăbavă are o relaţie de iubire veche de opt ani, însă iubitul ei îi devine şi şef la un moment dat. Andreea ar vrea să nu aibă de ales între carieră şi iubire.
Este un personaj în plin proces de maturizare, care înţelege că dragostea nu înseamnă posesivitate exagerată. Îşi doreşte ca iubirea s-o înglobeze aşa cum este, fără să o schimbe. Dar nu îţi spun mai multe pentru că nu vreau să stric surpriza! Personajul pe care îl interpretez se aseamănă cu mine.
La nivel de acţiune lucrurile stau diferit. Pot fi implicată 100% într-o relaţie, chiar aş spune că abia atunci când nu sunt dependentă, sentimentele au terenul favorabil pentru a se dezvolta armonios. Nu intervine obligaţia de a accepta anumite lucruri, nu există frustrări, nici sentimentul că sunt prinsă într-un loc.
Care a fost cel mai dificil moment pe platoul de filmare?
Fiecare cadru are dificultăţile lui şi necesită maximă concentrare. Dar, dacă ar fi să extrag un moment anume, aş spune că prima zi este memorabilă. Nu pentru că mi s-a părut grea, dimpotrivă, totul s-a derulat în cel mai plăcut mod cu putinţă. Şi, dacă ar mai fi ceva de menţionat în mod special, aş spune că scena de dragoste cu partenerul meu, Dorian Boguţă, la modul că nu eram obişnuită cu o ipostază atât de intimă.
Dar cea mai comică fază din timpul filmărilor?
O, au fost atât de multe momente încât nici nu le mai ţin minte. Oricum, trebuie să le vezi ca să le guşti cu adevărat, povestite îşi pierd din farmec.
Ce alegi între bani şi dragoste? De ce?
Din fericire nu am fost niciodată în situaţia de a face această alegere. Mă bucur că am ales să-mi construiesc singură un drum încă de la o vârstă fragedă. Dar pot spune că banii nu aduc fericire, ci doar un fel de confort.
Care sunt asemănările dintre personajul Andreea şi Andreea Raicu?
Noi, amândouă Andreele, suntem puternice, hotărâte şi ne concentrăm pe aceste lucruri. Ştim să prioritizăm, suntem constante în deciziile şi acţiunile noastre. Suntem tinere, avem o carieră frumoasă şi ne exprimăm în domenii care ne impulsionează creativitatea.
Te-au ajutat experienţele personale să aduci un plus de autenticitate rolului?
Da, în primul rând mi-a fost de folos faptul că la începutul carierei mele am lucrat ca redactor de modă la o revistă glossy. Deci nu am avut nevoie de un training suplimentar pentru a mă familiariza cu mediul în care urma să funcţionez pe platou. În rest, am încercat pe cât posibil să rup personajul pe care îl joc de mine, să-l las să se dezvolte de sine stătător, în aşa fel încât s-o joc pe Andreea Zăbavă, nu pe Andreea Raicu.
Cum te înţelegi cu colegele de platou?
Foarte bine! Relaţia pe care o am pe platou cu colegii este specială. M-am simţit norocoasă pentru şansa pe care am avut-o, de a lucra cu actriţe de profesie, mult mai experimentate decât mine, de la care am putut învăţa lucruri şi care, în aceeaşi măsură, m-au tratat ca pe egala lor, ajutându-mă să nu dezvolt complexul debutantei.
Dacă ar fi să schimbi ceva din Andreea, care ar fi acel lucru?
Mi-ar plăcea să fie mai sigură pe ea pentru că este o femeie plină de calităţi, deşteaptă, puternică. Trebuie doar să-şi acorde mai mult credit pentru a reuşi tot ce şi-a propus. Dar lucrul acesta face parte din evoluţia personajului, aşa că nu pot spune că l-aş schimba.
Cum crezi că va influenţa acest serial modul în care femeile se raportează la viaţă?
„Efect 30“ nu-şi propune să educe. Serialul este bazat pe realitatea noastră, scoate în evidenţă nişte probleme şi valori locale, dar lasă telespectatorilor libertatea de a adera sau nu la modul în care sunt acestea soluţionate, respectiv tratate.
De ce anii 30 + sunt cei mai frumoşi ani?
N-aş şti să răspund de ce se spune aşa. Probabil pentru că aceasta este perioada de înflorire a personalităţii. Eu acum mă simt în sfârşit bine în pielea mea, sunt mulţumită de nivelul la care am ajuns din toate punctele de vedere, mă pot bucura de experienţele de până acum şi sunt pregătită pentru viaţă.
Andreea Raicu: „Nimic nu e întâmplător şi eu sunt cea care a influenţat desfăşurarea lucrurilor de fiecare dată“
Care a fost cel mai dificil moment pe platoul de filmare?
Ana-Maria Lazăr: Nu am avut parte de momente dificile şi nici nu m-am confruntat cu situaţii limită. Am avut doar zile mai grele datorită programului de filmare.
Adriana Butoi: Nu a fost niciun moment dificil. Pentru mine totul a fost fezabil. Poate doar volumul mare de muncă ar fi putut fi o problemă, lucru cu care m-am împăcat însă destul de repede.
Care sunt asemănările cu personajul interpretat?
Ana-Maria Lazăr: Sunt lucruri pe care le trăiesc în fiecare zi. Mă regăsesc mai mult în personajul pe care îl interpretez, decât în intriga serialului, unde situaţiile prin care trece Vava sunt noi pentru mine.
Mihaela Mihăescu: Laura are două extreme pe care eu nu le am: este foarte conformistă şi, în acelaşi timp, foarte curajoasă. Uneori este enervant de ascultătoare, iar în scena următoare ia decizii surprinzătoare, care-i schimbă viaţa. Avem multe lucruri în comun.
Adriana Butoi: Ruxandra Pop, personajul, nu este tocmai Adriana Butoi, actriţa. Ruxandra este o alteritate a mea. Aşa cum este şi Ofelia din „Hamlet“, sau Varia din „Livada de vişini“, de Cehov.
Te-au ajutat experienţele personale să aduci un plus de autenticitate rolului?
Ana-Maria Lazăr: Da, experienţele personale m-au ajutat să nuanţez personajul Vava. Actorii, în general, lucrează mult cu memoria afectivă şi dau ceva personal rolului lor.
Andreea Raicu: „Problemele, situaţiile, atitudinile din serial sunt valabile pentru ţara şi mentalitatea noastră“






















































