Doina Gradea, răspuns pentru Andreea Berecleanu: „Vezi în continuare de botoxul şi de acidul hialuronic şi nu îţi mai renega trecutul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doina Gradea o îndeamnă pe Andreea Berecleanu să o dea în judecată FOTO Business Magazine
Doina Gradea o îndeamnă pe Andreea Berecleanu să o dea în judecată FOTO Business Magazine

Doina Gradea, fosta asistentă personală a lui Adrian Sârbu şi fost director al Pro TV Internaţional, îi dă o replică prezentatoarei Andreea Berecleanu, care a acuzat-o că a spus „aberaţii“ în momentul în care a dezvăluit motivele pentru care prezentatoarea Antenei 3 şi Andrei Zaharescu au părăsit postul Pro TV.

Iniţial, Doina Gradea a publicat pe blogul oaresuntunporc.ro  un text în care vorbeşte, printre altele, despre „întâmplări mai puţin plăcute cu oameni care au lucrat în Pro TV“, dând exemplul cuplului de prezentatori Andrei Zaharescu – Andreea Berecleanu. „Andrei Zaharescu şi Andreea Berecleanu, care prezentau jurnalul de dimineaţă, se «implicaseră» prea tare în conţinutul programului, transformându-l în «talcioc personal», aşa încât depăşiseră cu mult limitele jurnalismului şi profesionalismului impus cu rigoare de companie şi care puteau afecta imagina Pro TV. Şi-au recunoscu greşeala, au plecat în condiţiile oferite de noi şi şi-au văzut mai departe de viaţa lor“, scrie Gradea.

Andreea Berecleanu, despre „oroarea“ creată de Doina Gradea în rândul angajaţilor Pro TV 

Ulterior, într-un punct de vedere acordat site-ului Paginademedia.ro, Andreea Berecleanu a catalogat drept „aberaţii“ dezvăluirile Doinei Gradea, subliniind că aceasta a fost „alungată“ de Adrian Sârbu şi că are „mari frustrări“. De asemenea, prezentatoarea Observatorului precizează că „nu a prezentat niciodată dimineaţa, că a plecat din Pro TV bine merci după o discuţie frumoasă cu însuşi Adrian Sârbu în 2003, după opt ani de Pro TV, din care şase ani la Ştirile de la ora 17.00, iar Andrei Zaharescu a plecat în 1998.“

Pe de altă parte, Andreea Berecleanu dezvăluie că Doina Gradea se purta „mizerabil“: „Vrei să-ţi prezint situaţii reale care nu-ţi fac onoare, dar au creat OROARE angajaţilor Pro TV, prin felul mizerabil prin care te purtai? Cum ţipai, bârfeai, unelteai, strigai la preşedinţi, ameninţai sau cadoriseai dacă ghidurile TV nu prezentau ratinguri false ale Pro TV atunci când Antena 1 bătea cu telenovele indiene? Astea nu le povesteşti? Jalnica generaţie Pro TV!“, a declarat Berecleanu pentru Paginademedia.ro.

Doina Gradea: „Dă-mă în judecată!“

În replică, Gradea susţine că prezentatoarea Observatorului de la Antena 1 „nu a reuşit niciodată să îşi depăşească limitele“ şi foloseşte „un limbaj care nu are nicio legătură cu jurnalismul.“ „De fapt, nici nu îmi aduc aminte să fi făcut altceva decât meseria de prezentator care nu implică neapărat realizarea de ştiri. Meseria de jurnalist, drăgălaşo, implică să mergi pe teren, să te documentezi, să iei interviuri fără să citeşti de pe prompter. Pentru tine, meseria de jurnalist pare că implică doar citirea ştirilor“, a scris Doina Gradea, precizând că ea a fost cea care a adus-o pe Andreea Berecleanu în Pro TV, la intervenţia unui „prieten drag“. 

Cât despre faptul că ar fi ţipat la preşedinţi, că bârfea şi că ameninţa, Gradea spune că „nu pot fi decât născociri din noaptea minţii“: „Toţi am avut un trecut. Dacă vrei să negi situaţia când jurnalul de dimineaţă prezentat de tine şi de Andrei Zaharescu devenise mult prea comercial, e treaba ta. Poţi spune ce vrei. Dar să aberezi că ţipam la preşedinţi, eşti de râsul curcilor. Că inventam ratinguri mari peste ale concurenţei, este iarăşi de râsul curcilor. Datele de audienţă stăteau la dispoziţia întregii industrii media. Să te lauzi că un post concurent bătea Pro TV cu seriale indiene nu e o laudă, drăgălaşă Andreea, vorbesc tot pentru industria media. (...) Vezi în continuare de botoxul şi acidul hialuronic de care te ocupi mai nou, fără legătură cu jurnalismul şi nu îţi mai renega trecutul. Trecutul tău, parte din el, îl are alături pe Andrei Zaharescu, inclusiv în perioada Pro TV, unde tu personal ţi-ai dorit tare mult să ajungi.“

Totodată, Gradea o îndeamnă pe Andreea Berecleanu să o acţioneze în instanţă dacă susţine că episodul relatat nu este adevărat. În ceea ce priveşte plecarea lui Andrei Zaharescu din Pro TV, lucrurile par să fie şi mai complicate. Un fost angajat al televiziunii, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, a dezvăluit că prezentatorul a fost forţat de către Adrian Sârbu să demisioneze după ce fostul mogul media a descoperit că acesta primea şpagă de la invitaţii săi.  

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite