Connect-R, revoltat de roastul cântăreţei Mira de la „iUmor“: „Îmi pare rău că accepţi un text total rasist“ VIDEO
0Connect-R s-a arătat deranjat de momentul de stand-up comedy al cântăreţei Mira, din ediţia specială a emisiunii „iUmor“, de la Antena 1, unde artista a avut replici acide atât la adresa membrilor juriului, cât şi la adresa unor colegi de breaslă.
Mira a urcat pe scena „iUmor“, în ediţia specială difuzată de Antena 1 sâmbăta trecută, unde a prezentat un roast care nu a avut replici dure numai la adresa juraţilor, ci şi la adresa altor artişti, cum ar fi Ştefan Bănică Jr, Abi Talent, Pepe, Alex Velea şi Connect-R.
Mihai Bendeac a fost primul luat la roast de artistă: „Ştii ce credeam? Că ai alte gusturi. Adică, mă aşteptam să îţi placă ceva mai exotic, cum ar fi Bona Santiago. Scuze! Bella Santiago! Am crezut că îţi place felul ăla stricat, dar simpatic în care vorbeşte limba română! După care mi-am dat seama: Bă, n-are cum să-i placă, n-are cum să-l atragă aşa ceva, că, altfel, ar trebui să-l iubească la nebunie pe Abi Talent“, a continuat ea, stârnind hohote de râs în platou.
„Apropo de băieţii ăştia agramaţi, care au blog şi vlog. Se tot laudă că româna este limba lor maternă. Probabil pentru că o vorbesc mai bine mamele lor sau nu ştiu de ce. Dar, nu am vrut să o supăr pe Bella cu gluma mea. Din contră! O admir şi mă bucur că a venit aici să ne ia premiile. România are un popor frumos, se poartă frumos cu imigranţii. Sunt sigură că şi Alex Velea, Connect-R, Pepe s-au simţit bine primiţi la noi“, a mai spus Mira.
„Despre mine nu ştie lumea prea multe, aşa că o să încep cu Dan Badea, pentru că, practic, suntem în aceeaşi situaţie! Am văzut că mai şi cântă… Bravo! Încearcă orice pentru a-şi depăşi handicapul vârstei. S-a născut bătrân şi obosit. Scuze, glumesc. Ştim cu toţii cine este Dan Badea, că el face stand-up şi că toată lumea râde la glumele lui, mai ales aici, la «iUmor», unde publicul este plătit s-o facă! De ce nu râdeţi?“, şi-a continuat cântăreaţa momentul.
Connect-R, deranjat de „textul rasist“
Connect-R s-a arătat ofensat de glumele colegei sale de breaslă şi a publicat mai multe imagini pe Instagram cu momentul Mirei, alături de mesajul: „Îmi pare rău că accepţi un text total rasist! Mira! Cum să accepţi aşa ceva în 2020?! Sunt total dezamăgit! Aia e, facem orice doar să fim văzuţi! Cum suntem văzuţi? Nici nu mai contează! Viaţa este viaţă“.
El a adăugat: „America? E o minciună! România este ţara tuturor posibilităţilor! Suntem şmecheri rău. A, şi să nu uităm că totuşi ce a făcut Mira la «iUmor» e un pamflet! Pe bune? Lol. Mira nu cred că a fost rău intenţionată, ci pur şi simplu nu a realizat că textul e tendenţios! So… mai multă atenţie! Cuvintele au putere“, a reacţionat Connect-R.
Captură VIDEO Libertatea