Cine o înlocuieşte pe Andreea Berecleanu la „Observator“, după ce jurnalista şi-a anunţat demisia de la Antena 1 FOTO
0După ce prezentatoarea de ştiri Andreea Berecleanu (44 de ani) şi-a anunţat demisia de la Antena 1, reprezentanţii postului au anunţat cine îi va lua locul la pupitrul „Observatorului“.
Începând din această primăvară, Alessandra Stoicescu (43 de ani) va prezenta Observatorul de la ora 19.00, de luni până vineri, la Antena 1, anunţă reprezentanţii postului.
„Într-o perioadă cu schimbări majore în viaţa mea, pe care le-am primit cu bucuria matură a mamei şi a femeii împlinite din toate punctele de vedere, a venit şi propunerea Antenei 1 de a prezenta Observatorul de la ora 19.00, unde timp de 16 ani am avut cele mai puternice experienţe din cariera mea de jurnalist. Parcă nici nu am lipsit de acolo, atât de firesc mi se pare să prezint Observatorul. Şi nu e vorba doar de prezentarea celui mai important jurnal de ştiri al Antenei 1, ci de uriaşa muncă de echipă din spate, unde abia aştept să pun amprenta experienţei mele şi de a face parte din cel mai important şi mai complex proiect media al momentului. Un proiect în care, fără să uite o secundă de cei 26 de ani de când este pe piaţă, de tradiţia pe care o are în spate, Observatorul face un salt imens spre viitor“, a declarat Alessandra Stoicescu.
Alessandra Stoicescu FOTO Antena 1
Observatorul Antenei 1 va avea o nouă identitate atât la nivel vizual, cât şi la nivel editorial, anunţă reprezentanţii Antenei 1.
„Noua identitate este un nou pas în cadrul unui amplu proces care a început prin refacerea întregii redacţii de ştiri a Antena 1 odată cu preluarea în întregime de către Antena Group a producţiei Observator şi a presupus inclusiv mutarea într-un nou sediu. Toate acestea au reprezentat paşi esenţiali în dezvoltarea Observatorului urmând ca, încă din această primavără, să devină o platformă de news 360 de grade ce va include producţii TV, on-line dar şi aplicaţii“, se arată în comunicatul transmis.
Despre Alessandra Stoicescu
Cu o carieră de peste 25 de ani în mass-media, Alessandra Stoicescu este unul dintre cei mai mai cunoscuţi jurnalişti din România. Timp de 16 ani s-a aflat la pupitrul Observatorului, având în acelaşi timp şi rolul de Corespondent Special în cazul celor mai importante evenimente externe din acea perioadă: atentatele teroriste din 11 septembrie de la New York, criza economică din 2008, alegerile prezidenţiale din SUA, moartea lui Michael Jackson.
Începând cu anul 2010 a fost realizator şi moderator Antena 3 pentru News Magazine, 100 de minute şi „Q&A“.
Alessandra este recunoscută şi pentru implicarea ei în zona socială. De 10 ani conduce Fundaţia Mereu Aproape, fundaţie ce vine în sprijinul copiilor cu grave probleme de sănătate. În 2019 este ambasadorul campaniei Ajut Eu, proiect ce îşi propune sã conecteze pe platforma www.ajuteu.ro dorinţele unor oameni, cu cei care le pot împlini, schimbând astfel destine.
În 2011 a înfiinţat Intact Media Academy, şcoală de media ce îşi propune să contribuie la formarea viitoarelor generaţii de jurnalişi de televiziune, având ca bază de pornire experienţa celor care fac această meserie în fiecare zi, unii de zeci de ani.