Cine a câştigat finala „Asia Express“: „Am îndurat frig, umilinţă şi oboseală, dar aş repeta această experienţă“ VIDEO
0Şapte echipe de vedete au acceptat provocarea primul sezon „Asia Express“, iar după un maraton de aproape 5.000 de kilometri, două tinere cântăreţe au câştigat marele premiu în valoare de 30.000 de euro.
Cântăreţele Raluka (28 de ani), pe numele real Alexandra Raluca Nistor, şi Ana Baniciu (25 de ani) au câştigat finala „Asia Express“, învingându-i pe Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu. După o cursă contracronometru şi o serie de probe dificile, cele două câştigătoare au intrat în posesia marelui premiu – o amuletă de 30.000 de euro. Raluka şi Ana le-au înlocuit pe surorile Iuliana şi Nicoleta Luciu, care s-au retras chiar înainte de a debuta filmările pentru primul sezon „Asia Express“.
„A fost de departe cea mai frumoasă experienţă din viaţa mea! A fost greu, foarte greu, dar a fost frumos şi aş repetea această experienţă începând din acest moment. Am îndurat frig, umilinţă, oboseală. În acelaşi timp am văzut locuri superbe, am cunoscut oameni superbi. Sunt foarte emoţionată şi îmi pare rău că s-a încheiat. Am câştigat alături de băieţi, Liviu & Andrei, suntem toţi câştigători şi vreau să vă mulţumesc, pentru că aţi fost nişte oameni de nota 100, v-aţi comportat cu noi atât de frumos şi vă mulţumim pentru asta. S-a terminat, dar acest show rămâne în inimile noastre. Mulţumesc pentru această experienţă magnifică! Iar despre tine, Ana Baniciu, am cunoscut cu adevărat un om frumos, un suflet bun şi o fată extrem de puternică, eşti ce mai tare şi îţi mulţumesc că m-ai suportat“, a transmis Raluk.
În finala „Asia Express“, cele patru vedete au fost nevoite să găsească obiecte în parcuri, să recunoască piese româneşti cântate de thailandezi, să mănânce insecte şi să facă piaţa legate la ochi.
Liviu şi Andrei au avut un start ratat, după ce şi-au uitat tableta într-un tuc tuc şi au pierdut timp pentru a o recupera. Ultima probă din concurs a presupus ca echipele finaliste să se folosească de GPS-ul de pe tabletă şi să urmărească steagul final, ce promitea victoria. După un drum anevoios prin Bangkok şi o întrecere infernală, Ana şi Raluka au câştigat „Asia Express“.
Chiar înainte de a fi difuzată la televizor finala show-ului de la Antena 1, Ana Baniciu a declarat pentru Click! că ar mai trece încă o dată printr-o astfel de experienţă. „Mi-am dorit să-mi depăşesc limitele şi să văd, de fapt, care-mi sunt limitele. De aceea am şi plecat în Asia. Fără să mă gândesc şi fără să ştiu ce mă aşteaptă. Pentru că eu şi Raluka am plecat cumva inconştiente, neştiind ce se va întâmpla acolo. N-am vrut să ne documentăm, pentru că mai mult ne speriam. Am fi putut să vedem ce e în format, dar nu am vrut să mergem cu lecţia învăţată. Am vrut să ne uimească cumva şi asta s-a întâmplat! (...)N-am mai mâncat până acum tarantule, gândaci, şerpi sau alte nebunii, dar le-am încercat în Asia“, a explicat Ana Baniciu.
Cântăreaţa a mărturisit şi că tatăl ei, folkistul Mircea Baniciu, este mândru de ea: „Tata e foarte mândru de mine. Acum, când vede emisiunea, află că are o fată destul de puternică!“
Aflată la debut, în reality show-ul de aventură produs de Mona Segal şi prezentat de Gina Pistol la Antena 1 şapte cupluri formate din vedete au pornit într-o călătorie prin Asia în încercarea de a-şi depăşi limitele şi de a câştiga marele premiu. Vietnam-Laos-Cambodgia-Thailanda a fost traseul pe care cele şapte cupluri de vedete au fost nevoite sa îl parcurgă. Întreaga acţiune a avut loc în diverse sate sau oraşe ale acestor ţări, iar fiecare echipă a avut de parcurs mii de kilometri şi trebuia să îşi găsească singuri transport, localnici dispuşi să îi cazeze şi să le dea de mâncare, având la dispoziţie un buget de doar doi euro pe zi.