Cele mai bune seriale cu avocaţi
0
Cele mai bune seriale cu avocaţi. Jonglerii cuvintelor alese pe sprânceană şi maeştrii argumentelor de neclintit, avocaţii au intrat rapid pe sub pielea devoratorilor de seriale TV. De la „Law and Order/ Lege şi ordine“ la „Better Call Saul“, „Adevărul“ vă prezintă astăzi cinci dintre cele mai bune seriale cu avocaţi.
Cele mai bune seriale cu avocaţi. „Suits/ Costume“ (2011-)
Lansat în Statele Unite în 2011, „Suits“ şi-a câştigat la scurt timp de la debut faima mondială. Un serial „cu şi despre avocaţi“, potrivit site-ului cinemagia.ro, drama cu accente comice „Suits“ explorează un univers în care corupţia ajunge la cel mai înalt nivel, iar datoria avocaţilor este de a readuce ordinea într-o lume condusă de bani.
Mike Ross (Patrick J. Adams), un traficant de droguri ocazional, ajunge, în încercarea de a fugi de oamenii legii, să-l cunoască pe distinsul avocat Harvey Specter (Gabriel Macht), care se află în căutarea unui nou asociat. Deşi Mike nu a trecut pe la facultate, el este un tip extrem de inteligent, iar viziunea diferită pe care o are asupra lucrurilor face din el partenerul perfect pentru avocatul Specter. Astfel, destinul lui Mike se schimbă radical, bărbatul ajungând dintr-un escroc, mâna dreaptă a celui mai bun avocat din oraşul american New York.
Cele mai bune seriale cu avocaţi. „Law and Order: Special Victims Unit/ Lege şi ordine: Brigada specială“ (1997-2004)
Un spin-off al filmului „Law and Order/ Lege şi ordine“, din 1932, show-ul tv cu acelaşi nume a debutat pe 20 septembrie 1990, la postul de televiziune american NBC. Creat şi produs de Dick Wolf, o mare parte dintre episoadele serialului s-au axat, deşi destul de vag, pe crime care s-au petrecut în realitate.
Într-un New York umbrit de crime odioase precum violul, tortura, pedofilia şi abuzul de copii, victimele sunt lăsate în grija detectivilor dintr-o echipă de elită, cunoscută sub numele de Unitatea Specială pentru Victime. Crimele cu care aceştia se confruntă - şi care se înmulţesc pe zi ce trece- sunt dintre cele mai îngrozitoare şi înspăimântătoare.
Cele mai bune seriale cu avocaţi: „Better Call Saul“ (2015 -)
Spin off-ul mult premiatului serial „Breaking Bad“, „Better Call Saul“ plasează acţiunea cu şase ani înainte ca avocatul Saul Goodman (Bob Odenkirk) să-l întâlnească pe faimosul Walter White (Bryan Cranston). Deşi, la începutul carierei sale, Goodman lucrează sub numele de Jimmy McGill şi este un avocat mediocru care aleargă după clienţi, viaţa sa ia o întorsătură radicală când intră într-un anturaj periculos. „Better Call Saul“ urmăreşte transformarea lui Jimmy McGill într-un avocat şmecher şi guraliv, dar care se dovedeşte a fi mai descurcăreţ decât pare.
Cele mai bune seriale cu avocaţi. „The Good Wife/ Soţia perfectă“ (2009 - )
Un serial care a cucerit iremediabil publicul din Statele Unite ale Americii, „The Good Wife“ este inspirat din povestea reală a guvernatorului din New York, Eliot Spitzer, care a fost implicat într-un scandal sexual.
În rolul principal evoluează într-un mod excepţional actriţa Julianna Margulies, care o interpretează pe Alicia Florrick – o femeie care trebuie să treacă peste trădarea şi umilinţa publică cauzată de soţul său, Peter Florrick (Chris Noth). Pentru acest rol, Julianna Margulies a fost recompensată, în 2010, cu Globul de Aur la categoria Cea mai bună actriţă într-un serial dramă de televiziune.
Cele mai bune seriale cu avocaţi. „How To get Away With Murder/ Cum să scapi nepedepsit“ (2014 -)
Actriţa Viola Davis interpretează rolul personajului Annalise Keating, un profesor universitar foarte apreciat pentru cazurile câştigate în calitate de avocat al apărării. Alături de ambiţioşii săi studenţi, Keating se trezeşte implicată într-un caz de crimă, iar activitatea sa se va desfăşura în paralel cu cea a autorităţilor.