Ce vedem la TV în noaptea dintre ani. Dan Negru, pregătit pentru cel de-al 21-lea Revelion la Antena 1 FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Posturile de televiziune au pregătit programe speciale pentru noaptea dintre ani, de la filme şi emisiuni până la show-uri şi concerte, pentru a le oferi telespectatorilor cele mai bune motive să petreacă Revelionul în faţa micilor ecrane.

Ce vedem la TVR 1

Noaptea de Revelion debutează cu finala emisiunii "Vedeta Populară". Alături de Iuliana Tudor, cinci tinere îşi vor disputa Trofeul Vedeta Populară şi Marele premiu de 100.000 de lei în Marea Finală, pe 31 decembrie, de la ora 20.40.

revelion tvr

De la 23:00, TVR propune un "Revelion la mine acasă", o petrecere organizată în curtea casei lui Mugur Mihăescu, la care vor participa Radu Pietreanu, Dan Bittman şi alţi actori sau cântăreţi, precum şi un trupă formată din două gemene talentate. Scris şi regizat de Mugur Mihăiescu, programul "Revelion la mine acasă" vine cu "un divertisment care, în condiţiile pe care toţi le traversăm, să ofere privitorilor sentimentul că toţi suntem la fel de afectaţi de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, indiferent de statutul de vedetă sau cel de simplu spectator", a explicat gazda emisiunii.

revelion tvr

De la ora 0:50 urmează "Revelion de tot râsul". Marius Gheorghiu, Magda Chihaia, Cristi Poe, Cristina Strecopitov şi Vlad Gălăţianu sunt protagoniştii unui show incendiar de comedie care va prezenta perspectiva românească asupra trecerii dintre ani prin momente spumoase de stand-up comedy, parodie muzicală, poezie comică sau magie.

Ce-ar fi noaptea de Revelion fără muzică de petrecere? De la ora 2:08 sunt difuzate cântece de petrecere, în emisiunea "Noaptea asta, nimeni să nu doarmă!". 

Şlagăre de ieri şi de azi vor fi interpretate de Constantin Lătăreţu, Mioara Velicu, Ion Ghiţulescu, Alexandru Mica, Gheorghe Gheorghe, Cristina Turcu Preda, Corina Dragomir, Valentin Grigorescu, Claudia Torop, Lucica Păltineanu, Nicolae Datcu, Andra Matei, Daniel Trifu şi Gheorghiţa Nicolae. Solişti instrumentişti: Georgiana Pană (nai), Theodor Pană (vioară), Marian Pană (vioară), Petrică Pană (vioară), George Udilă (clarinet), Nelu Radu (ţambal).

Ce vedem la TVR 2

Programul de Revelion al postului TVR 2 promite două spectacole speciale. De la ora 20:00, are loc "#Împreună de Revelion" - Gala Telerevelioanelor". Telespectatorii se vor întâlni cu marii actori Florin Piersic, Ion Dichiseanu şi Horaţiu Mălăele, alături de gazdele Corina Dănilă şi Dragoş Huluba, dar şi de actorii Bogdan Mălăele, Marius Rizea, Mirela Zeţa şi Silviu Debu într-o serie de momente umoristice.

La ora 23:30 începe "Fegovelion - Din colecţia de Anul Nou!", un program cu vedete, muzică bună, atmosferă de sărbătoare şi cadouri speciale. Într-o noapte memorabilă, alături de Paul Surugiu vor urca pe scenă Matilda Pascal Cojocăriţa şi Ştefan Cigu, Ionuţ şi Doiniţa Dolănescu, Lora, alături de care Fuego va lansa un super-duet, Elena Gheorghe, Irina Loghin, Mirabela Dauer, Sofia Vicoveanca, Anna Lesko, Anastasia Lazariuc, Paul Ananie, Andreea Haisan, Oana Tomoioagă, Gabriel Dumitru, Alexandru Brădăţăn, Marcel Pavel, Constantin Enceanu, Mioara Velicu, Gabriel Dorobanţu, Raoul, Laura Lavric, Alesis, Simona Florescu, Petre Geambaşu şi Doina Spătaru.

revelion tvr

De la ora 4:25 publicul este invitat la Petrecerea Clejanilor, alături de lăutari îndrăgiţi. Melodiile nemuritoare ale lui Gică Petrescu, reunite sub titlul "Ia, mai toarnă un păhărel", de la ora 5:15, vor completa dimineaţa primei zile a anului 2021, la TVR 2.

Ce vedem la PRO TV 

Ultima noaptea din 2020 începe la PRO TV cu un episod special din serialul de comedie "Las Fierbinţi", de la 20:30. 

Urmează apoi comedia "A doua şansă", ce o are în rol principal pe Jennifer Lopez. Filmul începe la ora 21:30 şi spune povestea Mayei Vargas, o femeie ambiţioasă de 40 de ani, care este blocată într-un loc de muncă prost plătit, luptându-se cu frustrările visurilor neîmplinite.

La ora 23:30, UNTOLD dă start petrecerii cu show-ul special "ONE DAY- ÎNCEPUTUL". Emisiunea este prezentată de Pavel Bartoş şi promite să le aducă telespectatorilor o mulţime de momente de neuitat. Smiley, Inna, Irina Rimes, Horia Brenciu şi Grasu XXL vor avea interpretări special pregătite pentru cei aflaţi în faţa televizoarelor în noaptea dintre ani, iar la miezul nopţii, telespectatorii vor avea parte de un spectacol de artificii impresionant transmis de pe stadionul Cluj-Arena, casa UNTOLD.

La ora 2:00 începe filmul "Proiectul X", urmat de o altă peliculă, ce îl are în rol principal pe Matthew McConaughey. Este vorba de "Goana după bani", ce va avea loc la ora 3:30.

   

La Antena 1, Revelionul „se face“ cu Dan Negru 

Antena 1 a pregătit două show-uri speciale de Revelion. Este vorba de "Show şi-aşa" şi "Revelionul Starurilor 2021". La ora 20:00 începe "Show şi-aşa", prezentat de Mirela Vaida, Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu. Spectacolul include momente muzicale şi umoristice. Vedetele din platou se vor împărţi în două tabere conduse de Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu şi se vor întrece în diferite probe. Printre invitaţii speciali ai emisiunii se numără Mioara Velicu, Niculina Stoican, Jean de la Craiova, Cornelia şi Lupu Rednic, Grigore Gherman, Andreea Bănică, Marcel Pavel, Monica Anghel, Tavi Clonda, AMI, Diana Matei, Irina Loghin, Mirabela Dauer, Pindu, Paula Chirilă, Doru Pârcălabu, Silviu Petcu, Valentina Fătu şi Vasile Muraru.

mirela vaida

Dan Negru a devenit, de-a lungul anilor, o emblemă în ceea ce priveşte emisiunile de Revelion. Prezenţa sa pe ecran, în noaptea dintre ani, nu putea să lipsească, astfel că prezentatorul invită publicul la "Revelionul Starurilor 2021"

dan negru foto antena 1

Show-ul e difuzat între orele 22:00 şi 3:30 dimineaţa şi promite muzică pentru toate gusturile, măşti spectaculoase în spatele cărora se ascund celebrităţi din diverse domenii şi multă voie bună. Matilda Pascal Cojocăriţa, Ştefan Cigu, Elena Merişoreanu, Nea Marin, Maria Buză, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Dan Bittman, Adriana Trandafir, Romică Ţociu, Vlăduţa Lupău, Nicolai Tand, Cătălin Crişan, Mihai Trăistariu, Ana Baniciu, Raluka, Dorian Popa, Connect-R şi Giani Chiriţă sunt doar o parte dintre vedetele care vor urca pe scena spectacolului găzduit de Dan Negru.

Ce vedem la Kanal D

De la ora 20:00 până la ora 2:00, Kanal D aduce în casele românilor show-ul "Hai noroc, România!". Prezentat de Bursucu si de Ana-Maria Barnoschi, "Hai noroc, România!" este show-ul dintre ani cu muzică live, momente inedite, dans, bucurie şi Roata Norocului.

Pepe, Theo Rose, Jean de la Craiova, Jador, Mitoşeru, Emy Alupei, Gabriel Costin, Andrei Ciobanu, Ionuţ Rusu şi actorii din serialul de comedie "Moldovenii", Radu Ţibulcă, Petronel Gongeanu şi Andreea Lodbă, sunt câteva dintre vedetele care vor fi alături de telespectatori.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite