Ce se întâmplă cu aplicaţia Biziday după ce Moise Guran a intrat în politică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Moise Guran a prezentat ultima emisiune la Europa FM FOTO Captură Europa FM
Moise Guran a prezentat ultima emisiune la Europa FM FOTO Captură Europa FM

Fostul jurnalist Moise Guran, care s-a alăturat partidului USR, a explicat că aplicaţia de ştiri Biziday, pe care a lansat-o în 2016, va funcţiona în continuare fără imixtiuni politice, el fiind doar acţionar minoritar.

Moise Guran a realizat pentru ultima dată emisiunea „România în Direct“ de la postul de radio Europa FM, după ce pe 15 ianuarie a anunţat că se alătură partidului condus de Dan Barna.

Fostul jurnalist a explicat şi că Biziday, agregator de ştiri pe care l-a lansat în decembrie 2016, îşi va continua activitatea, iar conţinutul editorial nu va fi afectat de intrarea lui în politică. Mai mult, Guran a subliniat că de peste un an el nu mai reprezintă un factor de decizie în economia aplicaţiei, renunţând la pachetul majoritar de acţiuni.

„Biziday, pe care am făcut-o împreună cu alţi colegi jurnalişti, este de departe cea mai populară aplicaţie de ştiri din România, dar de un an şi ceva funcţionează fără mine. Ba mai mult decât atât, le-am predat colegilor mei pachetul majoritar. Am rămas acţionar minoritar la Biziday, pentru cazul în care mai trebuie să aduc nişte bani acolo. Eu stau, din punct de vedere finanaciar, cel mai bine dintre toţi şi din acest motiv am rămas acţionar minoritar. Deciziile sunt luate de ei. Eu aflu de la ei ce se întâmplă cu aplicaţia. Biziday va rămâne o platformă obiectivă în continuare şi va face selecţia de ştiri care contează“, a declarat Moise Guran la Europa FM.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite