Cătălin Preda, multiplu campion la sărituri în apă, va juriza emisiunea „Vedete la apă“
0Showul de la Antena 1 va beneficia de prezenţa unui personaj atipic pentru industria divertismentului. Cătălin Preda, medaliatul la nivel naţional şi internaţional pentru proba de sărituri în apă, va fi unul dintre experţii ce vor juriza emisiunea estivală.
Campionul balcanic din 2005 şi 2006 la sărituri în apă revine în centrul atenţiei în showul de divertisment şi sport „Splash: Vedete la apă“. La 22 de ani, campionul este student la Facultatea de Jurnalism din Coventry, emisiunea de la Antena 1 fiind ocazia de a îmbina cele două pasiuni ale sale, aşa cum şi-a dorit.
„Nu ştiu cât de drastic voi fi cu jurizarea, dar cu siguranţã o sã «îndulesc» exigenţele. Apoi, o sã ţin seama şi de concurenţi. Marian Drãgulescu, spre exemplu, este un gimnast celebru, e o legendã, el face pe sol ce reuşim noi în apã. Nu o să pot avea aceleaşi pretenţii de la un om care n-a fãcut sport în viaţa lui, dar mă voi uita la desprinderea de platformã, viteza de rotaţie, înãlţimea de la care se sare“, a avertizat Cătălin Preda.
„Vedete la apă“ este un show riscant în care peste 30 de celebrităţi autohtone vor încerca să uimească juriul şi să obţină note cât mai mari cu săriturile lor de la trambulină. Showul este prezentat de Pepe, care are două asistente: Roxana Ionescu şi Roxana Vancea.